Boc a discutat cu miniștrii legile asumării și a verificat avizul Consiliului Legislativ



Premierul Emil Boc a avut, ieri, la sediul Ministerului Finanțelor, o ultimă discuție cu miniștrii asupra tuturor legilor asumării, după care a verificat dacă actele normative corespund avizului Consiliului Legislativ, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
În cursul zilei de sâmbătă, premierul și miniștrii au verificat, cu stenograma ultimei ședințe de guvern în față, dacă modificările decise în acea reuniune au fost incluse în legile asumării. Documentele urmează să fie înaintate, astăzi, Parlamentului.
Premierul a anunțat, miercuri noaptea, că Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament asupra celor trei legi privind educația națională, salarizarea unitară și reorganizarea agențiilor guvernamentale cu reducerea cheltuielilor în sectorul public.
Scrisoarea Guvernului privind asumarea răspunderii pe cele trei legi a fost înregistrată la Parlament, iar astăzi va avea loc o ședință a Birourilor Permanente reunite în care va fi stabilit calendarul asumării.