Blaga: Voi discuta cu Văcăroiu despre posibila scădere a prețurilor de vânzare a locuințelor ANL



Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Bistrița, Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, că va avea o discuție cu președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, în legătură cu posibila scădere a prețului de vânzare a locuințelor ANL.
Vasile Blaga a răspuns astfel interpelării unui primar, care a acuzat prețul prea mare stabilit de stat și care îi determină pe chiriașii ANL să refuze cumpărarea locuințelor în care stau, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Voi avea o discuție cu domnul Văcăroiu. Nu pot să promit nimic până nu stau de vorbă cu dânsul. Ei spun să le vindeți cum vreți, dar nu mai puțin de valoarea contabilă. Aici va trebui să negociem și să vedem despre ce este vorba”, a declarat Vasile Blaga.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, declara, în 9 septembrie, la Târgoviște, că vânzarea locuințelor ANL este la un stadiu încă nesatisfăcător, în condițiile în care au fost vândute chiriașilor doar o sută de locuințe până în acest moment dintr-un total de 22.000.
În acest context, Udrea a solicitat primarilor să urgenteze vânzarea acestor locuințe, ministrul susținând că administrațiile locale sunt reticente în a vinde apartamentele ANL deoarece au încasări constante din chirii.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului a mai precizat că este necesar să fie vândute aceste locuințe, pentru că nu mai sunt fonduri pentru a putea satisface solicitările a peste 100.000 de tineri.
Prețul pe metrul pătrat pentru locuințele ANL care se vor vinde în 2010 a fost stabilit la 347 de euro pe metrul pătrat, fără TVA, urmând ca anul viitor prețul să fie din nou calculat.
Prin OUG 14/2010, locuințele pentru tineri, destinate închirierii, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către același titular și/sau către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condițiile legii, fără ca vânzarea să fie condiționată de vârsta solicitantului.
Ordonanța 33/2010 prevede că valoarea de vânzare a locuinței se calculează de către autoritățile administrației publice locale sau de către operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, potrivit legii, și reprezintă valoarea de înlocuire pe metru patrat, multiplicată cu suprafața construită efectivă, inclusiv cotele indivize, diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcțiune a locuinței până la data vânzării acesteia.