Ministrul Administrației, Vasile Blaga, a spus, vineri, la Galați, că le promite românilor că în 27 martie anul viitor țara noastră va intra în spațiul Schengen și că România va încerca, printr-un plan de măsuri prioritare, să îndeplinească toate condițiile de aderare încă din decembrie 2010.
„Promit românilor că în 27 martie anul viitor vom intra în spațiul Schengen. Am dat dispoziție ca planul de măsuri Schengen să fie transformat într-un plan de măsuri prioritare, astfel încât România să-și să poată îndeplini criteriile de aderare nu la 27 martie 2011, ci la 31 decembrie 2010”, a spus Vasile Blaga, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Referitor la securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, ministrul Administrației și Internelor a spus că acest lucru nu va însemna o barieră peste Prut.
„Am un mesaj către frații noștri din Republica Moldova: securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, de 2.070 de kilometri, nu înseamnă o barieră peste Prut. Vom aveam o securizare și un control deosebite pe toate frontierele externe și pe Prut, dar în același timp am reușit să dăm acordul privind micul trafic de frontieră”, a precizat Blaga.
Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, s-a aflat, vineri, la Galați, la Șantierul Naval Damen, unde a avut loc ceremonia de lansare la apă a unei navei maritime de supraveghere care va intra în dotarea Poliției de Frontieră.