Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, s-a arătat nemulțumit de modul în care primarul din Dorohoi a acționat în perioada inundațiilor, afirmând că este foarte grav că acesta nu știe semnificația codurilor de avertizare și că trebuie luate măsuri foarte drastice în acest caz.
„Este extrem de grav că tu, primar în funcție, după doi ani, să confunzi codurile cu culorile curcubeului. Aici trebuie luate măsuri efectiv. Trebuie luate măsuri foarte drastice, inclusiv penale, pentru că el este președintele Comitetului pentru situații de urgență la nivel local, el reprezintă statul, el coordonează toate efortruile care se fac acolo”, a declarat ministrul Vasile Blaga, la Antena 3.
Ministrul a arătat că va trimite imediat un responsabil de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență care să se ocupe exact de Dorohoi.
Blaga a subliniat că sunt, într-adevăr, situații de neprevăzut, dar este obligația autorităților să acționeze pentru salvarea vieților omenești, acolo unde sunt indiguiri și unde sunt proceduri foarte clare și stabilite în ultimii cinci ani.
Potrivit ministrului se fac cursuri pentru instruire în acest sens și „trebuie luate măsuri foarte dure împotriva primarilor care se îmbolnăvesc când sunt aceste curusuri care sunt foarte importante și pentru care statul nu cheltuie banii degeaba”.
„Fiecare primar, președinte de consiliu județean, prefect trebuie să știe ce să facă în momentul în care au un cod sau altul”, a precizat Blaga.
El a adăugat că, în toate cazurile trebuie completate informațiile meteorologice cu cele hidrologice.
Vasile Blaga a reamintit care sunt primele măsuri care trebuie luate la nivel local atunci când sunt primite avertizări. „Prima sarcină a primarului este efectiv să anunțe cetățenii, ca responsabilități trebuie să stabilească să nu fie puse în pericol vieți omenești, pe urrmă animalele și apoi celelalte bunuri. Imediat după ce primește o avertizare cod galben, portocaliu sau roșu trebuie să convoace de urgență comitetul local pentru situații de urgență și apoi să ia măsurile care se impun: salvarea vieților omenești în primul rând. Și aici sunt priorități, adică oamenii care nu se pot deplasa, oamenii bolnavi, copiii, bătrânii și pe urmă adulții”, a susținut ministrul Administrației și Internelor.
Aproximativ 2.500 de locuințe și gospodării din județul Botoșani au fost inundate, în ultimele opt zile, de apele râurilor Prut, Siret, Jijia, Buhai și Miletin, iar peste 3.800 de persoane au fost evacuate și salvate, arată un bilanț al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În total, au fost evacuate din calea apelor 3.800 de persoane. Mai mult de jumătate dintre persoanele evacuate sau salvate, 2.820, provin din municipiul Dorohoi.
De asemenea, în județ s-au înregistrat șapte victime – una în comuna Ibănești și șase în municipiul Dorohoi.
Cel mai grav afectate de inundațiile puternice, ca urmare a revărsării Siretului, care a înregistrat debite istorice, au fost județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț și Bacău.