Biserica îi cinstește, marți, pe Sfințiii 40 de Mucenici, ostași romani care, pentru credința lor au fost omorâți în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola, a declarat agenției MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
Sfinții 40 de Mucenici, sărbătoriți în 9 martie, au pătimit în orașul Sevastia din Armenia, în vremea lui Licinius (307-323), împăratul roman de Răsărit, din porunca guvernatorului Agricola. Cu prilejul praznicului Sfinților 40 de Mucenici se oficiază Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul sau a Darurilor mai înainte sfințite, a spus părintele Stoica.
Cei patruzeci de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostași în Legiunea a XII-a Fulminata, staționată la Melitene (Armenia). Legiunea era condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce în anul 313 a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creștinilor, a pornit o prigoană împotriva creștinilor din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.
În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei patruzeci de ostași romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului și zeilor, motiv pentru care au fost întemnițați. La opt zile după întemnițare, au fost judecați. Sfinții mucenici au mărturisit pe mântuitorul Hristos cu toată credința și tăria sufletească, de aceea au fost omorâți, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Numele celor patruzeci de Sfinți Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
Aceștia au fost osândiți, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieșind din lac, a fost băgat în apă caldă și a murit. Văzând în noapte pe sfinți înconjurați de lumină și cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostașii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinții în lac și l-a înlocuit pe cel plecat.
A doua zi, trupurile lor au fost arse. O parte din cenușă a fost aruncată în apă, alta cumpărată de creștini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenușă, au fost aflate în prima jumătate a veacului al V-lea de binecredincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa și grădina unei diaconițe cu numele de Eusebia și deasupra cărora se construise o biserică mai mare în cinstea martirului Thyrus. O parte din aceste moaște se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare, din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântați Sfinții Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, și Emilia.
Potrivit tradiției, în această zi gospodinele pregătesc mucenicii. Mucenici pot fi pregătiți ca o prăjitură cu miez de nucă și miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii și nucă. Ei se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morți, dar și pentru belșugul viitoarelor recolte.
Se mai spune că, în acestă zi, poarta cerului se deschide și moșii se întorc între cei din care s-au ridicat. Cerul coboară spre pământ, dar și omul trebuie să urce spre cer, într-o primenire sufletească, specifică perioadei în care ne aflăm, postul Paștilor. Situarea acestei sărbători în preajma echinocțiului nu este întâmplătoare, căci, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.
Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol, dar și a uneltelor cu care va fi lucrat pământul.
Tot marți se încheiea „zilele babelor” și începe săptămâna moșilor.
