Berti Barbera: „Nu ni se cuvine nimic. Trebuie să merităm”



Berti Barbera: „Nu ni se cuvine nimic. Trebuie să merităm”
Berti Barbera: „Nu ni se cuvine nimic. Trebuie să merităm”

Într-o lume în care consumerismul a atins cote maxime, în aproape toate domeniile, există oameni care se încăpățânează să facă ceea ce le place. Există oameni înzestrați de Dumnezeu cu un talent muzical uriaș, dar care aleg să rămână într-o zonă de așa-zisă nișă. Tot ce-i bun consumăm cu măsură”, spunea unul dintre oamenii din această categorie, Berti Barbera, invitatul din această săptămână al podcastului „Interviurile Monitorul”.

Berti Barbera este unul dintre cei mai versatili artiști ai scenei românești, activ de peste trei decenii în muzică, teatru și media. Absolvent al Facultății de Teatru, el și-a construit un profil unic, îmbinând actorul, vocalistul, percuționistul și prezentatorul radio-TV într-o singură identitate artistică.

S-a format în Suceava și se poate spune că a început muzica la actualul Colegiu Național „Petru Rareș”, unde împreună cu câțiva prieteni a înființat trupa Boltz.

A colaborat cu nume importante ale muzicii românești – de la Timpuri Noi, Phoenix și Cargo, până la Anca Parghel, Johnny Răducanu, Mircea Tiberian și alți muzicieni. Este cunoscut pentru timbrul său cald, pentru controlul ritmic excelent și pentru capacitatea de a trece cu naturalețe de la soul la blues, de la jazz la rock etc.

În cadrul podcastului „Interviurile Monitorul”, Berti Barbera a vorbit despre cartea sa, „Ascultă și dă mai departe”, despre motivele care l-au determinat să o scrie, dar și despre aspecte ale vieții sale, mai puțin cunoscute publicului larg. De ce a ales să studieze actoria și nu o școală de muzică? Cum s-a produs accidentul care l-a împiedicat să cânte la chitară? Cum era să cânți pe scenă cu Anca Parghel sau Johny Răducanu? Care este stilul muzical pe care nu l-ar aborda niciodată? Ce a învățat despre el, de-a lungul anilor, din muzică? Sunt doar câteva dintre întrebările la care a răspuns, pe larg și amănunțit, Berti Barbera. El a povestit și modul în care lucra, la facultate, cu marele și regretatul Florian Pitiș, pentru care disciplina și punctualitatea erau sfinte: „El spunea foarte simplu: dacă nu vii la spectacol sau la repetiții, eu te caut în două locuri, la morgă sau la reanimare, în altă parte nu ai unde să fii, nu mă interesează, nu ai nici o scuză”.

Urmărind podcastul „Interviurile Monitorul”, pe care îl puteți viziona pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube sau pe pagina de Facebook ale ziarului nostru, puteți afla ce l-a determinat pe Berti Barbera să spună că „eu am ales, nu mi se cuvine nimic, orice ifose legate de ideea de artist sunt dăunătoare, inclusiv bățoșenia și gomoșonia celor care vin și au pretenția de a fi superiori fac rău domeniului în care activează” și de ce consideră că: „Sunt privilegiat pentru viața pe care am avut-o până acum. (…) Muzica m-a ajutat să fiu mai sincer cu mine și să mă uit cu mai mult curaj în oglindă”.



Recomandări

„Ascultă și dă mai departe!”, de Berti Barbera, un „manifest muzical” și „o carte pe care o deschizi și îți cântă”, lansată la redeschiderea Casei Cărții

„Ascultă și dă mai departe!”, de Berti Barbera, un „manifest muzical” și  „o carte pe care o deschizi și îți cântă”, lansată la redeschiderea Casei Cărții
„Ascultă și dă mai departe!”, de Berti Barbera, un „manifest muzical” și „o carte pe care o deschizi și îți cântă”, lansată la redeschiderea Casei Cărții