Producătorul de bere Bermas Suceava va distribui profitul aferent anului trecut, de 2,61 milioane lei, sub formă de dividende, cu un nivel brut de 0,064 lei pe acțiune, de 2,2 ori mai redus decât în anul precedent, a anunțat vineri compania.
Pentru exercițiul financiar 2006, compania a acordat un dividend brut de 0,14 lei pe unitate.
Totodată, conducerea firmei propune majorarea capitalului social cu 1,6 milioane lei, de la 13,4 milioane lei la 15,08 milioane lei, prin încorporarea rezervelor aferente profitului din 2006, potrivit unui comunicat Bermas transmis, vineri, Bursei de Valori București (BVB).
Operațiunea presupune emiterea a 2,3 milioane de acțiuni, la o valoare nominală de 0,7 lei. Procentul de alocare a titlurilor noi va fi de 0,1202258 acțiuni noi la una deținută.
Acționarii vor discuta propunerile conducerii la 27 martie.
Bermas a realizat anul trecut venituri totale de 29,5 milioane lei (8,86 milioane euro), nivel aproape similar cu cel din 2006, în timp ce profitul net a coborât cu 41%, potrivit rezultatelor preliminare. Cifra de afaceri s-a diminuat cu 10%, 23,22 milioane de lei (6,95 milioane euro).
Bermas este controlată de două asociații ale salariaților, care dețin, cumulat, peste 51% din acțiuni, compania având un capital social de 13,4 milioane de lei.