Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care vizitează joi obiective distruse sau grav avariate de inundații, din județul Suceava, a declarat că trebuie găsită o soluție de finanțare pentru refacerea infrastructurii feroviare și rutiere, dar care să respecte constrângerile deficitului bugetar.
Radu Berceanu a spus că are în vedere trei soluții de finanțare care trebuie analizate, dar așteaptă și propunerile de soluții ale Ministerului Finanțelor. El a arătat că problemele majore în infrastructura rutieră și feroviară cauzate de inundații se concentrează în județul Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Berceanu a spus că se acționează de urgență pentru refacerea unor investiți importante, dând ca exemplu podul rutier peste râul Suceava, de la Dornești, care face legătura cu Ucraina, unde un pilon al podului a cedat și există riscul avarierii și a podului feroviar.
Ministrul Transporturilor a vizitat zona Gării Dărmănești, podul rutier și feroviar de la Dornești și podul din comuna suceveană Marginea, iar în prezent se află în comuna Sucevița, unde miercuri s-au înregistrat inundații puternice.
Sinistrații din Dornești, unde s-a aflat Berceanu împreună cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, au solicitat ca ajutor hrană. În acest context, o femeie l-a întrebat pe Flutur cum poate trăi o familie cu opt copii numai cu biscuiți și apă, iar acesta a spus că autoritățile vor trimite ajutoare familiilor sinistrate și că până acum s-au trimis atât cât s-a putut.
Și la Sucevița, unde Radu Berceanu a inspectat podul distrus peste pârâul cu același nume, cele 27 de persoane sinistrate au cerut alimente, pături și apă.
Într-o altă localitate grav afectată de inundațiile puternice, Pătrăuți, oamenii au primit, miercuri, potrivit primarului Dragoș Jureschi, pachete cu mâncare de la Biserica Adventistă, iar joi au primit o masă caldă oferită de PSD (aproximativ o sută de porții). Totodată, Arhiepiscopia Sucevei a anunțat că va construi patru case pentru sinistrații din Pătăruți, localitate unde vor trebui reconstruite 17 case, primarul menționând că va pune la dispoziție 15 loturi în zone neinundabile.