Berceanu:Bugetul are anual pierderi de circa 400 mil. euro din cauza celor care nu plătesc rovinieta



Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a apreciat, miercuri, că bugetul înregistrează anual pierderi de circa 400 de milioane de euro din cauza șoferilor și a transportatorilor care nu își plătesc rovinieta, el menționându-l în acest sens pe George Copos, care ar fi circulat fără rovinietă.
Într-o discuție cu jurnaliștii pe șantierul Drumului Național 72 Ploiești-Târgoviște, Berceanu a spus, arătând către un tir care trecea prin zonă: „Ceea ce determină probleme în ceea ce privește circulația e cel care a trecut acum și care își încarcă camioanele la niște supernivele și strică drumurile”.
Berceanu a spus că garantează că „jumătate dintre cei care tranzitează DN72 nu au rovinietă”, el apreciind că bugetul public înregistrează anual pierderi de aproximativ 400 de milioane de euro din cauza șoferilor și a transportatorilor care nu își plătesc rovinieta.
Potrivit ministrului, există o problemă în ceea ce privește controalele pentru roviniete făcute de Poliție, ARR și alte instituții abilitate, în sensul că în momentul în care se fac asemenea controale șoferii de tir se anunță între ei, trag camioanele pe dreapta și le închid, după care stau și fumează pe marginea drumului, râzând de cei care fac inspecțiile și spunând că nu sunt camioanele lor.
Mai mult, Berceanu a ținut să îl dea ca exemplu negativ în acest sens pe omul de afaceri George Copos: „Dacă domnul Copos, care avea un BMW seria 7, nu avea rovinietă, care mi-a spus de vreo zece ori «Domne, când faci domne autostrăzile»…”.
Ministrul Transporturilor a încheiat spunând că este vorba despre un cerc vicios: „Noi nu avem bani, nu plătim nimic, neavând bani nu avem autostrăzi și atunci suntem nemulțumiți și nu mai plătim și ne ducem în jos așa”.