Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, miercuri, la Calafat, județul Dolj, că din banii care se colectează din rovinietă nu se acoperă întreținerea drumurilor naționale, el estimând că pentru refacerea drumurilor din Moldova, afectate de inundații, ar fi nevoie de 100 milioane de lei
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, apreciază că din taxa de rovinietă, pentru anul 2010, s-ar putea colecta la buget peste un miliard de lei noi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Din banii pe care-i colectăm din rovinietă nu acoperim întreținerea de la drumuri naționale. În 2008, s-au colectat vreo 660 milioane de lei din rovinietă și alte taxe, în 2009, deși era criză, am ajuns la aproape 900 milioane de lei din rovinietă, deci am crescut cu 30 la sută, pentru că ne-am ocupat mai atent de colectarea veniturilor proprii. Anul acesta, probabil, o să depășim un miliard”, a declarat Radu Berceanu.
El estimează că pentru refacerea infrastructurii de drumuri, afectate de inundațiile din Moldova, ar putea să fie necesari în jur de 100 de milioane de lei.
„Creștem sumele și din rovinietă, dar și necesitățile pentru întreținerea drumurilor naționale este foarte mare. Avem acum inundațiile din Moldova și probabil că o să ne coste 100 de milioane de lei”, a mai spus ministrul Radu Berceanu.
Ministrul Radu Berceanu a inspectat, miercuri, șantierul de lucrări la infrastructura conexă podului de peste Dunăre, între Calafat și Vidin.