Berceanu a numit un nou director general la CFR SA, venit de la Regionala CFR Timișoara



Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Radu Berceanu, l-a numit, joi, pe Ioan Valeriu Trică, șeful sucursalei regionale CFR Timișoara, în funcția de director general al CFR SA, în locul lui Emil Sabo care a demisionat săptămâna trecută de la conducerea companiei.
Trică a ocupat, din martie 2009 până în prezent, funcția de director al Sucursalei Regionale CFR Timișoara, anterior fiind, în perioada 2005 – 2009, șef al Diviziei Patrimoniu al Regionalei CFR SA Timișoara, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.
Ioan Valeriu Trică are 41 de ani, a absolvit Facultatea de Mecanică, secția Material rulant de cale ferată din cadrul Universității Politehnice Timișoara și lucrează la CFR SA din 2002.
Emil Sabo și-a dat demisia din funcția pe care o ocupa din februarie, după ce a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru o fraudă de 700.000 de euro, comisă în 2005.
Demisia survine anunțului de joi al Direcției Naționale Anticorupție, care l-a trimis în judecată pe Sabo pentru fapte petrecute în 2005, când era angajat al firmei private Activ Invest.
Conducerea interimară a companiei a fost asigurată de directorul general adjunct Viorel Scurtu.