Beneficiarii de facilități nu vor mai fi obligați prin legea investițiilor să mențină afacerile pentru o perioadă de minimum cinci ani și să creeze cel puțin 200 de locuri noi de muncă, potrivit noului proiect de act normativ elaborat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Proiectul de lege prezentat în luna octombrie de ministrul Varujan Vosganian impunea investitorilor să mențină investițiile realizate pe o perioadă de 5-10 ani pentru a putea beneficia de facilități de la stat, prevedere care nu se mai regăsește în noua formă a actului normativ.
Au mai fost eliminate și o serie de facilități care puteau fi acordate investitorilor, respectiv posibilitatea asigurării infrastructurii de utilități necesare la perimetrul investiției, a căilor de acces și a unor modificări ale infrastructurii necesare inițierii și dezvoltării proiectului de investiții, acordarea dreptului de folosință asupra unor imobile din domeniul privat al statului sau al autorităților publice locale, precum și atribuirea, pentru anumite proiecte, cu titlu gratuit, a dreptului de folosință a terenului necesar realizării investiției.
Facilitățile care au fost menținute în proiectul de lege se referă la acordarea de sume nerambursabile la achiziționarea de active corporale și necorporale, de contribuții financiare de la bugetul de stat pentru locurile de muncă nou create, precum și de bonificații de dobândă la contractarea unor credite.
Noul proiect mai prevede acordarea și de „alte tipuri de facilități prevăzute de legislația în vigoare”.
O parte din facilități sunt sau vor fi prevăzute în schemele de ajutor de stat elaborate potrivit legislației europeană în domeniu.
De asemenea, din proiectul de lege a fost eliminată prevederea legată de valoarea contribuției financiare de la bugetul de stat, pentru fiecare nou loc de muncă direct creat, care se acorda în mod diferențiat, în funcție de mai multe criterii, de la 250 la 2.500 de euro.
O altă prevedere care nu se mai regăsește în noua variantă se referă la valoarea minimă a investiției pentru care se putea primi suport de la stat, stabilită la un milion de euro.
Noul proiect include în lista obiectivelor urmărite la acordarea facilităților dezvoltarea sectoarelor prioritare în conformitate cu politicile economico-sociale ale Guvernului. Alte obiective mai sunt dezvoltarea regională, protecția mediului, creșterea eficienței energetice și/sau producerea și utilizarea energiei regenerabile, cercetare-dezvoltare și ocuparea și formarea forței de muncă.
Proiectul mai prevede ca în termen de 45 de zile de la data în vigoare a legii, să fie elaborat actul normativ prin care se va reglementa atribuțiile și competențele Agenției Române pentru Investiții, care se va forma prin reorganizarea Agenției Române pentru Investiții Străine. Noua structură va avea ca atribuții acordarea, de asistență la cerere, tuturor investitorilor, inclusiv cei români, cu privire la schemele de ajutor de stat existente în cadrul cărora pot solicita finanțare.
Proiectul Legii investițiilor a fost inițiat de Guvern încă din anul 2005.
Prima formă a legii a fost prezentată la jumătatea anului 2006, dar ulterior Guvernul a decis modificarea proiectului.