Bejinaru: Președintele Băsescu nu a făcut reproșuri, întâlnirea a fost constructivă



Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Florica Bejinaru, a declarat, joi, după discuțiile cu șeful statului, că a fost o întâlnire constructivă, între membri care au același scop, ridicarea monitorizării, precizând că Traian Băsescu nu a făcut reproșuri.
„A fost o discuție între membri care au același scop, să perfecționeze ce este de perfecționat și să pună în practică acele recomandări și, în final, să se ridice Mecanismul de Cooperare și Verificare. A fost o discuție constructivă”, a spus Bejinaru.
Președintele CSM a mai spus că Traian Băsescu nu a făcut reproșuri, ci s-au făcut doar constatări ale progreselor, discuțiile axându-se pe Raportul CE, dar atingându-se tangențial și „calitatea actului legislativ”, care este atributul unei alte puteri.
„Nu au fost reproșuri, ci au fost constatări ale progreselor, uneori mai oneste. Trebuie să facem pași importanți pentru a pune în practică aceste recomandări”, a precizat Bejinaru.
Ea a mai spus că direcțiile de specialitate din Consiliul Superior al Magistraturii vor face o analiză detaliată a conținutului Raportului CE dat publicității marți, plenul urmând să o dezbată și să stabilească măsurile de luat pentru remedierea deficiențelor în prima ședință din septembrie.
Președintele Traian Băsescu a avut, joi, o întâlnire cu membrii CSM pe tema Raportului CE, care s-a desfășurat cu ușile închise, la care au participat membrii Consiliului, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și procurorul general Codruța Kovesi.
Președintele Băsescu a venit la CSM după ce, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, a avut o întâlnire cu ambasadorii țărilor UE acreditați la București, pentru a le prezenta punctul de vedere al României față de raportul Comisiei Europene privind situația din justiție. Întâlnirea șefului statului cu ambasadorii din statele UE a avut loc cu ușile închise.
Comisia Europeană a dat publicității, marți, cel de al patrulea raport anual de la crearea MCV cu privire la stadiul procesului de reformă, document ce cuprinde o analiză a situației din Justiție și recomandări privind următoarele măsuri care trebuie luate în domeniu.
Executivul UE „invită” România să ia o serie de măsuri imediate în lupta împotriva corupției, menționând explicit corectarea Legii ANI, monitorizarea sancțiunilor aplicate în cazurile de corupție la nivel înalt și instaurarea transparenței depline în domeniul achizițiilor publice.
CE arată că, în pofida unor progrese în anumite domenii, există importante neajunsuri în eforturile României de a înregistra progrese în cadrul MCV, că angajamentul politic este insuficient, iar amendamentele la Legea ANI reprezintă un serios pas înapoi.
Comisia recomandă României revizuirea competențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție și creșterea rolului Institutului Național al Magistraturii. De asemenea, Comisia precizează că va publica un nou raport privind justiția din România în vara anului 2011.