Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a fost prins de poliție beat și fără permis la volanul unei autoutilitare pe care tocmai o furase din incinta unei societăți la care a lucrat o scurtă perioadă de timp. El a fost depistat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.30.
La acea oră, un echipaj mixt din cadrul poliției locale, aflat în serviciu de patrulare pe strada Dornelor, a observat o autoutilitară care circula cu farurile stinse, mai mult, șoferul evitând în ultimul moment coliziunea cu un autoturism parcat.
S-a plecat imediat în urmărirea mașinii suspecte, șoferul autoutilitarei trăgând pe dreapta. La volanul mașinii se afla un tânăr în vizibilă stare de ebrietate, ulterior stabilindu-se că este vorba de Andrei Gheorghică, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care nu are permis de conducere. El a fost verificat pe loc cu etilotestul, acesta indicând o valoare de 0,99 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, echivalentul unei stări avansate de ebrietate. Acesta a fost condus imediat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Continuând cercetările, polițiștii din Vatra Dornei au stabilit că autoutilitara a fost furată din incinta depozitului unei societăți locale, acolo unde tânărul în vârstă de 20 de ani a lucrat timp de circa o lună de zile.
Șoferul de 20 de ani va fi cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni: furt, conducerea unui autovehicul fără permis și conducerea unui autovehicul cu o îmbibație de peste 0,80 grame alcool per litru în sânge.
Având în vedere toate aceste aspecte, polițiștii au decis, ieri, să-l rețină pe șofer. Introdus în arest pe baza ordonanței pentru 24 de ore, Andrei Gheorghică urma să fie audiat de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, pentru a se stabili dacă se impune prezentarea acestuia în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă.