Banca Comercială Română (BCR) va implementa un nou sistem de securitate a sucursalelor băncii, prin reducerea plafoanelor de numerar existente în unități, monitorizarea acestora prin sisteme de securitate, camere video și patrule mobile, înlocuind astfel paza umană permanentă.
„Programul este implementat în conformitate cu prevederile legale, în urma a peste doi ani de analize și evaluări de risc, sesiuni de consultare cu reprezentanți ai Poliției și specialiști în domeniul securității bancare”, se arată într-un comunicat al BCR.
Banca menționează că existența numerarului în unitățile bancare le face pe acestea potențiale ținte pentru agresori.
„Cu cât mai puțin numerar, cu atât mai puțin interes din partea potențialilor infractori. Pentru a le face cât mai neatractive pentru agresori am hotărât să reducem semnificativ plafoanele de numerar din unitățile BCR prin aplicarea unui plan flexibil de alimentare cu numerar și înlocuirea seifurilor cu aparate multifuncționale specializate, care nu eliberează numerar decât în urma validării tranzacțiilor în sistemul informatic”, a declarat, în comunicat, Florentin Stanciu, directorul de Management al Securității în cadrul BCR.
În cadrul noului program, protecția și supravegherea unităților BCR se vor face prin intermediul unor sisteme de securitate și camere de luat vederi, precum și prin echipaje mobile de securitate cu rol de patrulare. Echipajele sunt asigurate de companii de securitate profesioniste, timpii de intervenție fiind reduși semnificativ, conform pre-testelor efectuate, arată banca.
„BCR înlocuiește astfel paza umană permanentă a unităților sale cu sisteme avansate de securitate și supraveghere precum și patrule de securitate mobile, reducând în același timp atractivitatea unităților pentru potențiali agresori prin dimininuarea semnificativă a numerarului disponibil în cadrul acestora”, se mai arată în comunicat.
BCR, din grupul austriac Erste, are 664 de unități de retail, pentru populație și microîntreprinderi, deschise în majoritatea orașelor cu peste 10.000 de locuitori.