Comerț și vorbe

Bazarul, loc de socializare pentru oamenii de la sate în zi de sărbătoare

La Bazar în zi de sărbătoare
La Bazar în zi de sărbătoare

În zilele de sărbătoare, Bazarul din Suceava e mai aglomerat ca de obicei, oamenii din județ preferând să vină la târg pentru a face cumpărături sau pur și simplu pentru a afla prețurile și a socializa.
Dacă sucevenii preferă să facă cumpărăturile la sfârșit de săptămână, după zilele încărcate de muncă, în magazinele orașului sau la mall, oamenii de la sate o fac în special de sărbători, atunci când își pot permite câteva ore libere pentru a cumpăra ce au nevoie pentru gospodărie.
Cei mai mulți dintre ei aleg să meargă la Bazar, nu doar pentru că acolo prețurile sunt mai scăzute decât în oraș, dar pentru că doar acolo găsesc o “atmosferă de piață, așa cum era pe vremuri”. Bazarul este pentru ei, mai întâi de toate, un loc de socializare, unde mai află o noutate despre guvernanți, greve, pensii, apoi un loc de comerț. Banii sunt chibzuiți până la fiecare leu, așa că nu cheltuiesc neplanificat. După ce fac ocolul Bazarului, întrebând la fiecare tarabă prețul unui produs, comparându-l cu cel de la vânzătorul vecin, după niște calcule minuțioase, aleg varianta cea mai potrivită pentru a economisi ceva bani și în sfârșit cumpără produsul de care au nevoie.
60 de km pentru a cumpăra otravă de șobolani
“De când s-a făcut cald, toată săptămâna lucrăm în grădină, nici duminica nu ne permitem să venim în oraș. Azi că e sărbătoare, am lăsat totul baltă, am luat hainele mai frumoase și-am venit la Bazar”, spune mătușa Ioana, din Frasin. Bazarul se pare că e prima destinație aleasă de oamenii din comunele din județ atunci când vin în Suceava. Cei care vin din satele mai mici aleg să facă mai toate cumpărăturile din Bazar, fiind și mai ieftin, dar și comod, pentru că „la Bazar găsești de toate”, ne-a zis unul din bătrânii care a parcurs aproape 60 km, de la Valea Moldovei, doar pentru a cumpăra otravă pentru șobolani.
“Astăzi e hram la Voroneț, vom merge la rudele noastre de-acolo spre seară. Sfântul Gheorghe e o sărbătoare importantă, nu avem voie astăzi să lucrăm, am decis să venim la Suceava cu feciorul să-i cumpăr niște haine”, ne-a spus, din mers, mătușa Elena, din Stulpicani.
Cumpărători mai mulți, aceeași vânzare
Chiar dacă prețurile în Bazar sunt mai mici față de magazine și centre comerciale, pentru oamenii de la sate, mai ales pentru bătrânii pensionari, sunt destul de mari.
“La pensia pe care o avem, ne putem permite doar lucrurile de strictă necesitate, de la oraș cumpărăm doar detergent și ce ne mai trebuie din haine, restul cumpărăm din sat. Am venit azi la Bazar mai mult pentru a analiza prețurile, mi-am vizitat și feciorul din oraș, în celelalte zile nu am timp, astăzi că e sărbătoare, am hotărât să vin cu soția la Suceava”, a precizat Florin, din Argel.
În pofida faptului că, în asemenea zile, Bazarul e plin de vizitatori, vânzătorii spun că numărul celor care cumpără nu e cu mult mai mare comparativ cu celelalte zile ale săptămânii.
“Se interesează mai mult de prețuri, dar nu putem zice că numărul cumpărătorilor și al produselor vândute crește în zilele de sărbătoare”, ne-a spus Maria Șoltan, vânzătoare de haine în Bazar.
De la Bazar, cumpărătorii de la sate pleacă direct spre casă și revin, de obicei, doar la următoarea sărbătoare, cu o nouă listă chivernisită după bugetul mic și vremurile de criză.
Oxana GREADCENCO

Recomandări

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Satul Mihoveni a îmbrăcat haine de sărbătoare la Festivalul „Flori de câmp” organizat de Primăria Șcheia

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina