Ministrul Sănătății, Ion Bazac, prezintă, vineri, Registrul național al donatorilor voluntari de celule stem, el fiind totodată primul donator înregistrat în acest document, care va fi lansat în premieră în România, în cadrul campaniei „Avem viața în sânge” inițiate de ProTV.
Prim-ministrul Emil Boc și ministrul Sănătății Ion Bazac au anunțat, în luna iunie, în cadrul emisiunii „România, te iubesc!”, că în septembrie va fi deschis Registrul Donatorilor Neînrudiți.
„Avem viața în sânge”, campania socială inițiată de Știrile ProTV, a reușit să ofere românilor care suferă de o formă de cancer a sângelui o nouă șansă la viață.
Vineri, Ministerul Sănătății va deschide oficial „Registrul Român de Donatori Neînrudiți”. Primul donator înregistrat va fi chiar ministrul Sănătății, Ion Bazac, urmat de corespondentul special al Știrilor ProTV, Paula Herlo, cea care a demarat această campanie, potrivit unui comunicat al ProTV.
„Înființarea acestui registru înseamnă tot ceea ce mi-am propus. Am început această campanie visând la ziua asta. Cred însă că misiunea mea se va termina în momentul în care în România se va face primul transplant de la donatori neînrudiți”, a declarat Paula Herlo, citată în comunicatul ProTV.
Campania „Avem viață în sânge” a fost lansată în luna martie 2009, în încercarea de a determina autoritățile să înființeze un Registru al Donatorilor Neînrudiți. Ca urmare a informațiilor și a poveștilor prezentate în cadrul reportajelor difuzate de Știrile ProTV, a venit și răspunsul autorităților, a precizat sursa citată.