Bazac: Din 2010, responsabilitățile în sănătate vor fi schimbate



Transferul spitalelor, al medicilor comunitari și al programelor aferente respectivelor unități sanitare către autoritățile locale va schimba din 2010 responsabilitățile în sistemul medical, a spus, joi, Ion Bazac, la Forum invest, unde a prezentat bilanțul celor zece luni de mandat.
„Până acum, ministerul e ca un șofer care conduce de pe bancheta din spate un autobuz plin. Ar fi mai bine ca fiecare să meargă cu mașina lui, pe același drum. Ministerul nu trebuie și nu poate să le facă pe toate. Întreaga responsabilitate nu poate fi plasată confortabil pe umerii unor funcționari care sunt deseori prea departe de realitățile locale. Responsabilitea managementului unităților sanitare și decizia trebuie să urmăreasca interesul comunității. De aceea, le-am dat șansa eternilor nemultumiți și comentatori de pe marginea terenului să fie jucători activi”, a spus Bazac
Ministrul demisionar al Sănătății a explicat că sistemul a fost ca un pacient care e supus la cinci tratamente experimentale în același timp, dar nici unul nu era pentru boala de care el suferea
„Sănătatea a ajuns o barcă în derivă, fără direcție, plină de găuri, care plutește și supravietuiește din inerție și conjuncturi și în care fiecare vâslește după propriul interes și nu după un rol bine definit”, a adăugat Bazac.
El a spus că Ministerul Sănătății a realizat o strategie de transfer în 2010 a administrării spitalelor către autoritățile județene și locale, păstrând însă sub directa coordonare unitățile strategice – spitalele de urgență și cele regionale.
„S-a realizat deja transferul a 18 spitale în București. De asemenea, DSP-urile vor fi transferate autorităților județene cu tot cu responsabilitatea alocării resurselor, de coordonare profesională și de supraveghere și evaluare a stării de sănătate. Ministerul Sănătății se va comporta așa cum ar trebui să îi fie rolul, și anume ca o autoritate de reglementare. Ministerul va renunța să mai cânte la toate instrumentele și să și dirijeze iî același timp”, a adăugat ministrul demisionar.
Potrivit lui Bazac, ministerul va stabili politici publice de sănătate, va controla aplicarea lor și va asigura fonduri pentru investiții.
În acest context, s-a realizat transferul cadrelor medicale comunitare in responsabilitatea autorităților locale împreună cu asigurarea fondurilor pentru salarii începând cu 2010.
„Acesta este cadrul general major de schimbare a responsabilităților în Sănătate, care va permite ca decizia să fie luată cât mai aproape de locul furnizării serviciilor medicale. Rolurile sunt deci trasate și se vor activa din 2010”, a mai spus ministrul demisionar.