Bătrâni mineri șubreziți de silicoză, constructori, funcționari și universitari împart amara pâine a azilului din Solca

Zi de sărbătoare sâmbătă pentru creștinii ortodocși. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Pe băncile din curtea căminului pentru persoane vârstnice patronat de Ministerul Muncii în fostul sanatoriu din Solca stau la soare câțiva bătrâni. Îmbrăcați îngrijit, cu bastoanele sprijinite de bancă, privesc cu curiozitate agitația din jurul lor.
Ilie Galan are 67 de ani. A fost miner la Arșița, Iacobeni. Când silicoza i-a tencuit plămânii și i-a îngreunat respirația, a mers pentru tratament la spitalul de boli profesionale din Frasin, unde a aflat că asta-i boală de care nu mai scapă. Doctorii pot să-l ajute doar să respire mai ușor și să-i încetinească mersul bolii. Copiii i-au plecat în lume, așa că, bolnav și singur, s-a dus la căminul de la Pojorâta. După cinci ani, a fost transferat la Solca.
La fel ca el, tot din mină, dar de la Baia Borșa, s-a căptușit cu silicoză și Aurel Chideșa, din Dornești. Șase ani a stat la Solca pe vremea când era sanatoriu pentru cei bolnavi de plămâni. Când spitalul s-a desființat, s-a dus la un schit, unde a găsit adăpost vreo patru ani și de un an a revenit la Solca, la fostul spital transformat în cămin de bătrâni. S-ar duce acasă, dar n-are unde.
Asta ne spune și Mihai Aciobăniței, care are 80 de ani. E printre cei mai nou-veniți la cămin, de numai trei luni. ”E bine aici, că la mine în sat, la Grănicești, nu mai am pe nimeni. Copiii sunt plecați în străinătate, cât o mai ține căminul, stau aici. E bine, avem mâncare, avem apă caldă, camere curate, are cine avea grijă de noi”, ne-a spus bătrânul.
Ioana Oprea e din Suceava. 24 de ani a lucrat la Străduința, până s-a pensionat din cauza plămânilor găuriți de TBC. Din 1997 până în 1999 a stat tot la Solca, în spital. N-are casă, n-are familie, din pensia de 500 de lei nu-și permite chiria unei locuințe, mâncare și tratament. A mai stat la Pojorâta aproape trei ani. Vineri se împlinește un an de când a revenit la Solca.
O casă a găsit aici și profesorul universitar Traian Ungurean Seul. Soția i-a murit demult, iar el, la 82 de ani, are nevoie de supraveghere și îngrijire permanentă. Unul dintre băieți mai vine din când în când să-l vadă, celălalt e plecat din țară. ”Nu mă descurc singur și nici nu are cine să aibă grijă de mine”, ne spune bătrânul profesor de limba română, într-unul din momentele în care amintirile în care se refugiază cea mai mare parte a timpului l-au lăsat lângă noi.
L-am mai cunoscut la Solca pe Aurelian Drelciuc, un fost funcționar extrem de vioi la cei 88 de ani, care ne spune resemnat că de ani buni n-a mai primit de la nepoți nici măcar o felicitare de sărbători. Și pe Viorel Melniciuc, în costum de culoarea oului de rață, cămașă albă impecabilă, cravată și pălărie asortate. Îl întreb unde merge îmbrăcat așa elegant. ”Nicăieri, unde să merg?! Dar e sărbătoare. Toată viața în zi de sărbătoare m-am îmbrăcat în costum sau în costum popular”, povestește el. Are 71 de ani, dar încă lucrează la grădină, că asta îi plăcea să facă și acasă, la Moldovița.
În total, sunt 70 de bătrâni. Foști mineri șubreziți de silicoză, bătrâni singuri sau cu copiii împrăștiați în toată lumea, pe picioarele lor, în cârje sau la pat, care acum stau cu inima strânsă că ar putea rămâne fără adăpost și îngrijire dacă va fi închis căminul pentru persoane vârstnice de la Solca, din lipsă de finanțare.
Astăzi CJ se întrunește ca să aloce bani pentru plata datoriilor căminului de bătrâni
Pe moment, situația va fi rezolvată prin aceea că, din fondul de rezervă bugetară, Consiliul Județean Suceava va plăti facturile restante ale căminului, la alimente și utilități, și salariile personalului, care totalizează peste 1,6 miliarde de lei vechi. Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a fost mandatat de deliberativ și a mers sâmbătă la cămin, însoțit de administratorul public Ionuț Adomniței, secretarul județului, Petru Tanasă, și consilierul județean Brîndușel Nichitean, pentru a se informa exact asupra situației. El a declarat că astăzi convoacă o ședință extraordinară pentru ca CJ să aloce acest ajutor de urgență și să solicite Guvernului un punct de vedere referitor la problema finanțării.
”Nu putem pune în cârca fiscală a orașului Solca funcționarea acestui cămin. Nu are puterea financiară să o facă. Să vedem ce spune Guvernul, care e soluția lor. Așteptăm ședința de guvern de miercuri. Dacă nu face nimic, mai stăm o miercuri și mergem la guvern”, a declarat Nechifor.
La puritatea aerului, Solca este pe locul I în România și pe locul II în Europa
Solca este al treilea cel mai mic oraș din România. Doar Băile Tușnad și Nucet sunt mai mici decât Solca, prin urmare nu poate susține de la bugetul local funcționarea căminului în care s-au retras să-și ducă zilele acești bătrâni, majoritatea cu boli căpătate în locurile în care au muncit o viață.
Îndeosebi pentru cei cu afecțiuni pulmonare, orașul oferă un climat foarte potrivit. Proprietățile terapeutice deosebite sunt determinate de densitatea mare a stratului de ozon atmosferic pentru care Solca deține primul loc în România și al doilea pe plan european.
Ozonul, potențialul terapeutic și existența izvoarelor cloruro-sodice l-au determinat pe medicul evreu Hermann Poras ca în anul 1876 să înființeze aici Sanatoriul și Institutul de Hidroterapie „Dr. Poras”. În imediata vecinătate a sanatoriului a deschis Parcul Stațiunii Solca, cu brazi și molizi aduși de la poalele Munților Alpi, din Elveția.
Dr. Poras este cel care a transformat Solca într-o stațiune balneoclimaterică, supranumită ”Perla Bucovinei” în perioada 1892-1899, cunoscută și vizitată de turiști din întregul Imperiu Austro-Ungar și din Germania la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Activitatea doctorului Hermann Poras la sanatoriul din Solca a fost continuată de fiul lui, Josef Poras, de asemenea absolvent al școlii medicale de la Viena. În 1904, Josef Poras și-a adus familia de la Viena la Cernăuți și a condus sanatoriul până în perioada Primului Război Mondial, când a plecat definitiv la Viena.
Sanatoriul a funcționat și în secolul al XX-lea, sub diferite nume și administrații, iar la începutul anilor 2000 a fost transformat în spital orășenesc. În prezent, în clădirile fostului Institut Poras funcționează Căminul pentru persoane vârstnice, în subordinea Ministerului Muncii, care din octombrie 2015 a sistat finanțarea pentru funcționarea acestui așezământ.