Victimă

Bătrân de 85 de ani, accidentat de o scândură sărită dintr-un autotractor

Un bărbat în vârstă de 85 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului, a fost lovit de o scândură sărită dintr-un vehicul care transporta material lemnos, din fericire leziunile suferite de octogenar nefiind foarte grave. S-a întâmplat joi, în jurul orei 13.10, pe DN 2E, pe raza comunei Păltinoasa.
Conform anchetei poliției, Ovidiu G., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, șoferul unui autotractor cu remorcă, nu a asigurat corespunzător încărcătura de deșeuri din material lemnos pe care o transporta, cauză din care una dintre scânduri s-a desprins și a căzut peste Gheorghe P., bătrânul de 85 de ani aflat la marginea carosabilului.
Conducătorul auto nu a observat accidentul și și-a continuat deplasarea, fiind tras pe dreapta ulterior de o patrulă de la Secția Rurală 7 Mălini.
Octogenarul a fost diagnosticat cu leziuni care necesită șapte-nouă zile de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Tânăr trimis în judecată, sub control judiciar, după ce a acroșat fatal cu mașina o bătrână și nu a oprit