Băsescu:Vreau să fiu cât mai discret în viața publică dacă nu voi fi nevoit să apăr voința românilor



Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că le-a transmis formațiunilor prezente la negocieri că dorește să aibă o prezență cât mai discretă în viața publică dacă nu va fi nevoit „să apere voința românilor”, considerându-se obligat să apere votul românilor din noiembrie 2009.
„Dorința mea este să am o prezență cât mai discretă în viața publică dacă nu sunt nevoit să apăr voința românilor. Dacă voi constata că partidele nu au predispoziție să recunoască suveranitatea poporului român și să-i transpună în lege, în Constituție, opțiunea și voința, mă văd nevoit să apăr deciziile exprimate prin vot liber ale românilor, în dispute publice”, a spus șeful statului.
El a adăugat că se va considera obligat să apere ceea ce românii au votat în noiembrie 2009. „Și acest lucru l-am spus partidelor înainte de plecarea domnului Antonescu, urmat de domnul Ponta”, a adăugat președintele.
„Mai mult, i-am asigurat că obiectivul meu în ceea ce privește modificarea Constituției nu vizează mandatul meu. Mandatul meu nu poate fi afectat de revizuirea Constituției”, a mai spus Băsescu.