Băsescu: Voi spune la Bruxelles să nu credem niciodată în promisiunile Rusiei, care nu se va opri aici



Președintele Traian Băsescu spune că abordarea pe care o va avea joi la Bruxelles, la Consiliul European, va fi: „Hai să nu credem niciodată, sută la sută, în promisiunile și angajamentele Federației Ruse”, el apreciind că Rusia „nu se va opri aici”, informează Mediafax. Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, după întâlnirea cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti, că România așteaptă de la Consiliul European de la Bruxelles „nu numai stabilirea nivelului de sancțiuni la adresa Federației Ruse, ca urmare a anexării ilegitime a Crimeii”, dar în mod categoric va aduce în dezbaterea Consiliului European și situația Republicii Moldova, plecând de la realitatea că „Uniunea Europeană nu mai trebuie să fie surprinsă”.”Uniunea Europeană trebuie să înțeleagă că semnalele care au venit de mult din regiune trebuie tratate cu atenție, pentru că expertiza despre regiune se află aici, nu pe malul celălalt al Atlanticului, ci pe malul Mării Negre”, a spus șeful statului.”Abordarea mea va fi, către colegii europeni: «Hai să nu credem niciodată, sută la sută, în promisiunile și angajamentele Federației Ruse», plecând de la premisa pe care noi o avem în analiză, și am spus-o și președintelui Timofti, că Federația Rusă nu se va opri aici”, a declarat Băsescu.



Recomandări

Discursul lui L. Dragnea: Abuzuri în justiție, dubla măsură a UE, multinaționalele și statul paralel

Ioan Rus: Discuții finale pe Master Plan la Bruxelles în 20-22 mai, până la finalul lunii va fi aprobat

Băsescu: Voi susține la Consiliul European creșterea nivelului sancțiunilor împotriva Moscovei