Băsescu va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară în prima parte a lunii august



Președintele Traian Băsescu a anunțat, marți, că va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară la începutul lunii august, în primul rând pentru legea ANI.
Șeful statului a precizat că propune ca pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare extrordinare să se afle Legea ANI, proiectul legii care prevede ca procesele să nu mai fie suspendate în cazul în care sunt ridicate excepții de neconstituționalitate, precum și „legea micii reforme” în justiție, aflată pentru avizare la CSM.
În ceea ce privește legea referitoare la continuarea procedurilor judiciare în cazul în care sunt ridicate excepții de neconstituționalitate, Băsescu a menționat că aceasta a fost adoptată tacit de Cameră, iar din decembrie 2009 se află la Senat.
Băsescu a precizat că a luat decizia de a convoca Parlamentul în urma raportului CE și că va trimite miercuri solicitarea conducerii celor două Camere.
„Dacă Parlamentul ar veni în sesiune extraordinară, să treacă aceste trei legi, România ar putea fi ferită de a se invoca probleme legate de justiție atunci când se va decide intrarea în spațiul Schengen”, a spus Băsescu, în contextul în care, anterior, exprimase îngrijorări în legătură cu aderarea României la spațiul Schengen.
Potrivit Constituției, Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea Președintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de președinții acestora.