Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că speră ca, de la 1 ianuarie, Guvernul să nu majoreze din nou TVA, fără să fi impozitat toate veniturile, inclusiv pensiile.
„Mi-am asumat tot oprobiul anunțului cu reducerea pensiilor. Exista și altă variantă: impozitarea pensiilor, cota unică introdusă la pensii. Cred că suntem într-un clișeu. Eu nu spun că pensionarii au venituri suficiente, dar, privind pe statisticile oficiale din 2007, sărăcia la nivelul pensionarilor este de 15,7%, iar în zona celor tineri este de 37%. Cred că a venit timpul să ieșim din clișee și din povești”, a declarat Băsescu.
El a adăugat că a „făcut” pensia minimă garantată de 350 lei, în condițiile în care aceasta nu exista înainte de 2008, de care beneficiază 800.000 de oameni care nu au contribuit niciodată la sistemul de pensii.
„Eu nu spun că trebuie tăiată această pensie, dar nu cred că există venit în România care nu trebuie impozitat. Sper ca de la 1 ianuarie Guvernul să nu vină cu o altă măsură de genul mărim TVA cu câteva procente și să nu introducă impozit pe orice venit, inclusiv pe pensii”, a spus Traian Băsescu.