Băsescu: S-a optat, în discuția cu FMI, pentru varianta restructurării masive a cheltuielilor



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că în discuțiile cu delegația FMI s-a optat pentru „varianta încrederii”, în care Guvernul să-și continue programele de restructurare masivă a cheltuielilor, iar memorandumul care se va semna va fi „în linii mari” expresia acestei variante.
Președintele a spus că echipa de evaluare a FMI, UE și BM, dar și Guvernul, au avut în atenție două variante: una a neîncrederii și alta a încrederii.
Băsescu a afirmat că varianta neîncrederii se referea la creșterea TVA de la 19 la 24%, a cotei unice de la 16 la 20%, și la reducerea salariilor în sectorul bugetar, pentru a ne putea încadra într-un deficit bugetar de 6,7 – 6,8% din PIB.
A doua variantă, a încrederii, este aceea în care Guvernul își va continua programul de restructurare masivă a cheltuielilor.
„Pe varianta a doua, cea a încrederii în capacitatea Guvernului, Parlamentului și a instituțiilor statului se va merge în continuare, memorandumul ce se va semna la finalul negocierilor, va fi expresia varintei de îndredere în capacitatea statului român de a reforma”, a declarat președintele, precizând că nici una dintre variante nu poate fi atribuită cuiva.