Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că românii plecați la muncă vor reveni atunci când va fi mai avantajos să lucreze în România, el precizând că privește cu speranță la această perspectivă, deoarece în țară se va întoarce o forță de muncă obișnuită cu exigențele capitalismului
„Ei (românii plecați la muncă – n.r.) se vor întoarce pentru că – mă uitam – cred că cea mai mare parte dintre ei au investit banii câștigați în casele lor, ori și-au făcut case noi, ori și-au modernizat casele existente, ori au cumpărat pământ. Și acești oameni se vor întoarce, dar se vor întoarce atunci când în România va fi mai avantajos să lucrezi decât lucrând în Italia”, a spus șeful statului.
În opinia sa, românii plecați din țară să muncească în străinătate nu sunt dezrădăcinați, întrucât ei trimit în țară economiile și resursele acumulate în Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie.
„Dar vor reveni când va fi mai avantajos să lucreze în România. Și, atenție, nu spun atunci când va fi același salariu în România ca în Italia – pentru că ei au multe alte costuri, stau în chirii, trebuie să mânânce – atunci când veniturile în țară vor fi acoperitoare pentru suma netă cu care rămân acum muncind în Italia sau în Spania. Deci, atunci cred că va fi momentul revenirii”, a spus șeful statului.
El a arătat că privește cu speranță la această perspectivă, pentru că din străinătate va veni o forță de muncă ce a învățat exigențele muncii în capitalism, fiind bine calificată.
Băsescu a ținut să dea exemplul unui constructor român, care, potrivit șefului statului, are program între orele 8.00 – 16.00 și care, cum dau primele ploi din toamnă spune că a sosit iarna și, apoi, mai vine la muncă în primăvară, spre deosebire de un constructor din Italia sau Spania, al cărui program pe timp de vară este zi lumină.