Afirmație

Băsescu: „România trebuie să iasă din criză stimulând investițiile”



Traian Băsescu: "Sunt optimist că România are structura care să o ajute să valorifice relativ rapid ieșirea din criza la nivel european” Foto: MEDIAFAX
Traian Băsescu: "Sunt optimist că România are structura care să o ajute să valorifice relativ rapid ieșirea din criza la nivel european” Foto: MEDIAFAX

Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Arad, că România are capacitatea de a ieși repede din criză și că trebuie să facă acest lucru stimulând investițiile, atât în agricultură, cât și în infrastructură.
Băsescu a spus, la ședința Consiliului de Dezvoltare Regională a Regiunii Economice V – Vest, că România trebuie să aibă ca obiectiv diminuarea la maxim a efectelor crizei, prin „stimularea de lucrări noi, de activități noi, atât cât pot fi stimulate fără să se ajungă la un nivel de îndatorare care, la ieșirea din criză, în loc să permită valorificarea investițiilor, să conducă la plata datoriilor acumulate”.
„Trebuie să ne orientăm dezvoltarea spre investiții. Această criză ne demonstrează eroarea de a baza o creștere economică pe consum. Lecția creșterii economice prin consum ar trebui să fie clară, mai ales că am trăit-o pe viu”, a afirmat Băsescu.
El a adăugat că țări precum Polonia sau Cehia și-au bazat creșterea economică preponderent pe investiții, iar aceste state sunt acum mult mai puțin afectate.
Băsescu a spus că PIB-ul Românei este în acest an la nivelul anului 2006 și că trebuie să existe ca țintă revenirea la PIB-ul din 2008.
„Sunt optimist că România are structura care să o ajute să valorifice relativ rapid ieșirea din criza la nivel european. Sigur, nimeni nu trebuie să se lase păcălit de ce vede la televizor, oameni care se dau cu capul de perete prin studio, spunând cum nu face Guvernul să iasă România din criză, sigur că aceștia fac parte din categoria demagogilor care merg la televiziuni să dezinformeze”, a afirmat șeful statului.
Totuși, Traian Băsescu a spus că România nu poate ieși singură din criză și că o va depăși după SUA, Germania, Marea Britanie sau Franța.
Vineri, președintele Traian Băsescu declara, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții administrației locale din județul Botoșani, că România va ieși din criză la șase luni după ce vor depăși criza Germania sau SUA, dar că „nu va mai fi nimic ca înainte”.
Băsescu a spus că pentru ieșirea României din criză este necesar ca marile puteri economice să iasă din criză și consideră că România va depăși criza economică la șase luni după ce Germania sau SUA vor ieși din criză.
Președintele Traian Băsescu a fost, sâmbătă, în localitatea arădeană Pâncota, unde a vizitat un târg, dar a intrat și într-o fabrică locală de componente pentru autoturisme. Băsescu a mers apoi la Șepreuș, unde a participat la sfințirea crucii martirilor rebeliunii anticomuniste care a avut loc în 31 iulie 1949 și la o slujbă religioasă în memoria eroilor locali.
Ulterior, șeful statului a vizitat Astra Vagoane Călători Arad și a participat la inaugurarea noului sediu al Consiliului Județean Arad.
Președintele a participat la ședința Consiliului de Dezvoltare Regională a Regiunii Economice V – Vest, dar s-a deplasat și la șantierul autostrăzii Arad – Timișoara, în apropiere de localitatea Șagu.