Băsescu: România dorește să colaboreze cu noul Parlament și viitorul Guvern din Irak



Președintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Cotroceni, pe noul ambasador irakian la București, ocazie cu care a transmis dorința părții române de a colabora cu noul Parlament irakian și cu membrii noului Guvern, de îndată ce aceștia vor fi numiți.
Președintele Traian Băsescu l-a primit în audiență, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Mohameed Saeed Abdulsahib Abdulrazzaq Al-Shakarchi, ambasadorul Republicii Irak, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, informează Președinția.
„În cadrul întrevederii, președintele Traian Băsescu a reconfirmat angajamentul României de a contribui la procesul de stabilizare și reconstrucție a Irakului, pentru constituirea unui stat democratic, bazat pe statul de drept, siguranță și securitate. În acest sens, șeful statului a salutat încheierea procesului electoral și a transmis dorința părții române de a colabora cu noul Parlament irakian și cu membrii noului Guvern, de îndată ce aceștia vor fi numiți”, se arată într-un comunicat al Președinției.