Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, probabil, soluția pentru adoptarea măsurilor convenite cu FMI va fi asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, având în vedere timpul scurt rămas până la reuniunea board-ului FMI de la sfârșitul lunii iunie.
Șeful statului a subliniat „urgența” încasării trașei din iunie de la FMI.
„Dacă nu vom reuși să avem legea promulgată, cu siguranță board-ul nu ia în discuție tranșa de la sfârșitul lunii iunie”, a precizat Băsescu.
El a menționat că Fondul nu va fi satisfăcut doar cu emiterea actului normativ cuprinzând măsurile convenite și va vrea să știe că acesta nu a fost blocat la Curtea Constituțională și întors la Parlament sau declarat neconstituțional.
„Emiterea unui act normativ care ar fi invalidat de Curtea Constituțională înseamnă neîndeplinirea obligațiilor, indiferent ce scrie Guvernul în legea de asumare sau în ordonanța de urgență. Sigur, nu poate fi vorba de ordonanță de urgență când este vorba de salarii și pensii. Trebuie mers prin lege”, a spus el.
„Și, probabil, soluția pe care o va adopta Guvernul, datorită timpului, va fi asumarea răspunderii”, a declarat Băsescu.
Potrivit lui Băsescu, ar trebui ca, cel puțin cu zece zile înaintea reuniunii din 28 iunie, membrii board-ului FMI să primească documentul care vizează România pentru a fi analizat. „Ar trebui pe 15 (iunie – n.r.) să fim cu procesul încheiat”, a mai spus el.
România a încheiat în primăvara anului trecut un acord cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială și BERD, pentru obținerea unui pachet de finanțare totală de circa 20 de miliarde de euro, prin care s-a angajat să adopte mai multe acțiuni, prin care și reducerea treptată deficitul bugetar.
Inițial, FMI a cerut României reducerea deficitului bugetar în 2009 ușor sub nivelul din 2008, la 4,6% din PIB, dar în luna august a anului trecut a acceptat majorarea țintei la 7,3% din PIB, în contextul anticipărilor unei contracții economice mai mari decât estimările inițiale, de circa 8%.
Și în acest an Guvernul și FMI au stabilit inițial diminuarea deficitului bugetar la 5,9% din PIB, dar autoritățile au cerut instituției financiare internaționale o nouă creștere din cauza evoluției sub așteptări a economiei.
În urma negocierilor cu FMI, autoritățile române au obținut aprobarea un deficit bugetar de 6,8%, dar cu condiția adoptării unor măsuri de reducere semnificativă a cheltuielilor, respectiv tăierea salariilor bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% și scăderea masivă a subvențiilor.