Băsescu: Obiectivul meu este realizarea unui consens privind modernizarea statului



Președintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanților partidelor și formațiunilor parlamentare, în debutul consultărilor de luni de la Palatul Cotroceni, că obiectivul său este realizarea unui consens în privința modernizării statului.
El a explicat că a lansat invitația pentru consultări așa de tâziu dupa alegerile prezidențiale deoarece a considerat că cel mai bun lucru este să lase să se termine alegerile interne din partide.
Băsescu a felicitat noile conduceri ale PSD și PNL, urându-le succes.
Președintele a subliniat că dorește crearea unui tip de dialog care sa vizeze interesul național și nu de partid și nici măcar de guvernare.
Șeful statului a subliniat că obiectivul său este realizarea unui consens privind modernizarea statului, ceea ce ar putea constitui un al treilea obiectiv de importanță strategică, după aderarea la UE și NATO.
Aceasta implică, între altele, luarea în considerare a referendumului din noiembrie 2009, care exprima opțiunea pentru Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari, potrivit președintelui Băsescu.
„Aș dori să discutăm împreună în ce constă modernizarea statului, dincolo de modificarea Constituției”,a spus el.
Traian Băsescu a precizat că nu este adeptul revizuirii Constituțiie în limita celor două întrebari de la referndum. El a precizat că acestea nu sunt decât motivul pentru realizarea unui proces de revizuire adaptat nevoilor.