Băsescu lui Franks despre costuri sociale: Deficitul e dramatic; trebuie să reducem toate bugetele



Președintele Traian Băsescu i-a spus, luni dimineață, șefului delegației FMI în România, Jeffrey Franks, că trebuie văzut cât de mult se va mai cheltui pentru costuri sociale, România având un deficit de aproape 3 miliarde de euro, „ceea ce este dramatic” și că trebuie reduse „toate bugetele”.
„Trebuie să vedem cât de mult vom continua să cheltuim pentru costuri sociale. Avem un deficit de aproape 3 miliarde euro, ceea ce este dramatic. Trebuie să reducem toate bugetele”, a afirmat Traian Băsescu, potrivit unei înregistrări difuzate de Realitatea Tv.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Cotroceni, la întâlnirea cu șeful Misiunii Fondului Monetar Internațional în România, Jeffrey Franks, că în luna octombrie va trebui analizată posibilitatea discutării unui nou acord cu FMI.
„De această dată vă aflați în România doar pentru a celebra aniversarea Băncii Naționale a României. Mă bucur să vă văd din nou. Mă uit spre vizita din octombrie, când nu va fi o sărbătoare, ci o evaluare a dificultăților pe care le întâmpinăm. Propunerea mea către dumneavoastră este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România și FMI, să vedem dacă soluția corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu căre dumneavoastră și, în același timp, căutăm să continuăm împreună reformele structurale și absorbția fondurilor europene. Este necesară crearea spațiului fiscal necesar pentru absorbția fondurilor”, a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii cu Jeffrey Franks.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, s-a întâlnit, duminică, la sediul Ministerului Finanțelor Publice, cu noul ministru de resort, Gheorghe Ialomițianu, și a declarat după această discuție că principalele taxe din România ar trebui menținute anul viitor la valorile actuale. Ialomițianu a preluat vineri conducerea Ministerului Finanțelor, de la Sebastian Vlădescu, unul dintre cei șase miniștri remaniați.
Franks a discutat, vineri, cu premierul Emil Boc, a participat sâmbătă la o conferință pe teme economice, iar duminică a fost prezent la un concert al Filarmonicii „George Enescu”, eveniment prilejuit de marcarea a 130 de ani de la înființarea BNR.
Președintele Traian Băsescu a declarat, în 12 august, la RRA, că introducerea cotei unice de impozitare pe orice fel de venit i se pare o soluție, opinând că „orice trăitor într-o țară este dator un impozit”.
Șeful statului a atras atenția că, în 2011, deficitul fondului de pensii va fi de 3,6 miliarde euro.
„Deficitul fondului de pensii pentru anul viitor este 3,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă valoarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”, a spus Băsescu.