Băsescu le atrage atenția lui Antonescu și Ponta că imaturitatea politică ar putea costa grav România



Președintele Traian Băsescu le atrage public atenția liderilor PSD și PNL, Victor Ponta și, respectiv, Crin Antonescu, asupra faptului că imaturitatea politică ar putea costa grav România, susține purtătorul de cuvânt al șefului statului, Valeriu Turcan.
„Cu referire la recentele afirmații ale președintelui PSD, Victor Ponta, și ale președintelui PNL, Crin Antonescu, purtătorul de cuvânt al Președintelui României, Valeriu Turcan, a fost împuternicit să facă următoarea declarație: «Ultimele afirmații ale domnilor Ponta și Antonescu reprezintă o nouă dovadă de imaturitate politică. Ele arată, mai degrabă, preocuparea pentru a capitaliza politic o situație dificilă cu care se confruntă pensionarii din România»”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale remis, joi, agenției MEDIAFAX.
„Așa cum cei doi știu, dar din ipocrizie nu spun, Legea privind sistemul unitar de pensii publice nu se află la promulgare, ci în control de constituționalitate, ca urmare a faptului că a fost contestată de un număr de parlamentari ai PNL și PSD”, adaugă Turcan.
El precizează că Legea privind sistemul unitar de pensii publice nu este un act de voință personală a cuiva, ci un angajament al statului român încă din perioada în care Victor Ponta ocupa funcția de ministru în Cabinetul PDL-PSD. Turcan amintește că Legea privind sistemul unitar de pensii publice a fost promovată de Guvernul României în baza scrisorilor suplimentare de intenție cu Fondul Monetar Internațional, derivate din Acordul de Împrumut, aprobat de Parlamentul României.
„Președintele României atrage public atenția domnilor Ponta și Antonescu că imaturitatea politică ar putea costa grav România. În acest context, neîndeplinirea angajamentelor asumate poate avea drept consecință diminuarea credibilității României pe piețele financiare internaționale”, se mai arată în declarația lui Turcan.