Băsescu, la Bruxelles: Guvernul va emite o OUG, după ce va vedea motivația CC, iar ANI va funcționa



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Bruxelles, că Guvernul va emite o ordonanță de urgență după ce va vedea motivația Curții Constituționale, iar ANI va fi funcțională.
„Guvernul va emite o Ordonanță de Urgență după ce va vedea motivația Curții Constituționale și vă asigur că ANI va fi funcțională”, a spus Băsescu, la finalul conferinței de presă susținută joi, la Bruxelles, alături de președintele CE, Jose Manuel Barroso.
La rândul său, întrebat de un jurnalist dacă CE nu este pusă într-o lumină defavorabilă după ce a susținut trei ani o instituție declarată neconstituțională, Barroso a spus că angajamentul asumat de România nu este legat de Comisia Europeană, ci de România.
„Cred că toată lumea înțelege că o agenție de integritate într-o țară în care probleme grave de corupție au fost identificate de autoritățile democratice din acea țară este într-adevăr o prioritate”, a spus Barroso.
El a adăugat că CE speră că România își va respecta acest angajament. „Nu e un angajament important pentru comisie în sine, ci pentru România și pentru modernizarea societății românești”, a spus el.
„Este o sarcină a României. Suntem aici pentru a sprijini, nu pentru a înlocui eforturile României (…) Este o problemă legată de garanțiile care au fost date instituțiilor și statelor membre ale Uniunii și, după convorbirea de azi cu Traian Băsescu, care a susținut clar această abordare, sunt încrezător că așa va fi”.
Președintele CE , Jose Manuel Barroso, a declarat că este îngrijorat de decizia CC privind ANI, apreciind că aceasta are nevoie de o bază legală fermă, care să-i asigure deplina independență, precum și capacitatea de a întreprinde investigațiile aferente.
„România are nevoie în continuare de progrese semnificative în reforma judiciară și în lupta împotriva corupției. Următorii pași sunt adoptarea codurilor de procedură civilă și procedură penală și implementarea legislațieie aferente”, a spus Barroso.
El a menționat că, „asemenea președintelui Băsescu”, este îngrijorat de soarta ANI după decizia Curții Constituționale și că a împărtășit șefului statului român această preocupare.
„Agenția are nevoie de o bază legală fermă, care să-i asigure deplina independență, precum și capacitatea de a întreprinde investigațiile aferente. Eu cred că România își va respecta angajamentele asumate în ceea ce privește această foarte importantă Agenție Națională de Integritate”, a mai spus el.
Președintele Traian Băsescu a declarat, la Bruxelles, după întâlnirea cu președintele CE, Jose Manuel Barroso, că l-a asigurat pe oficialul UE că România își va respecta angajamentele de a avea o agenție de integritate funcțională, care să-și atingă obiectivele de a controla averile demnitarilor.
„În ceea ce privește ANI, care a fost pur și simplu desființată printr-o hotărâre a Curii Constituționale – nu desființată efectiv, dar i s-au luat atribuțiunile – l-am asigurat pe președintele Comisiei că România își va respecta angajamentele de a avea o agenție de integritate funcțională, care să-și atingă obiectivele de a controla averile demnitarilor și proveniența resurselor financiare ale acestora”, a spus șeful statului.
Pe de altă parte, președintele a spus că România susține „corectitudinea” obiectivelor impuse de CE în domeniul justiției.
„Susținem fără rezerve corectitudinea obiectivelor stabilite împreună cu CE în ceea ce privește procesul de modernizare a justiției și de eficientizare a luptei împotriva corupției”, a spus președintele.
CE a impus României, la data aderării la UE, un mecanism de cooperare și verificare în domeniul Justiției. Mecanismul de Cooperare și Verificare care are patru condiționalități: Consolidarea transparenței și eficienței actului de justiție, în special prin consolidarea capacității și responsabilizării Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Raportarea și monitorizarea impactului noilor coduri de procedură civilă și penală; Înființarea, potrivit angajamentelor, a Agenției de Integritate, cu atribuții în verificarea averilor, incompatibilităților și a potențialelor conflicte de interese, precum și cu competența de a adopta decizii cu caracter obligatoriu pe baza cărora să poată fi aplicate sancțiuni descurajatoare; Continuarea progreselor deja înregistrate în procesul de investigare cu imparțialitate și profesionalism a faptelor de mare corupție; Continuarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției, în special în cadrul structurilor administrative la nivel local.
Ultimul raport prezentat de CE, cel interimar de la 23 martie, a arătat că în opinia CE, Agenția Națională de Integritate a obținut progrese și și-a extins activitatea, cooperează cu două agenți neguvermantale pe segmentul activităților de prevenire și a creșterii gradului de conștientizare, în timp ce rolul Consiliului Național de Integritate (CNI), ca și instituție de control a ANI, n-a fost exercitat în mod eficient.
Curtea Constituțională (CC) a constatat că anumite prevederi ale Legii privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate sunt neconstituționale, inclusiv articolul 13 care stabilește atribuțiile ANI, respectiv verificarea declarațiilor de avere și interese, controlul depunerii la termen a acestora, constatarea neconcordanțelor sau a nerespectării hotărârilor legale, constatarea incompatibilităților și sesizarea organelor de urmărire penală, dar și aplicarea sancțiunilor.
La sfârșitul săptămânii trecute, premierul Emil Boc a declarat că este hotărât să promoveze o ordonanță de urgență privind Agenția Națională de Integritate (ANI), pentru a permite instituției să funcționeze în continuare, arătând că „cine crede că își poate bate joc de ANI se înșală”.