Băsescu l-a adus la botez cu Dusterul pe finul său, fiul Prințului Paul



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Președintele Traian Băsescu l-a adus sâmbătă, la biserică, pe cel de-al optulea fin, Carol Ferdinand, cu autoturismul Dacia Duster, în timpul primei părți a slujbei de botez, fiul Prințului Paul și al Prințesei Lia neoprindu-se din plâns în pofida eforturilor părinților săi și ale Mariei Băsescu.
Șeful statului a coborât din Duster, avându-l în brațe pe Carol Ferdinand, fiul prințului Paul de România și al prințesei Lia. Copilul era îmbrăcat în port popular, cu pantalonași și ie de in, cu modele populare, dar și cu opincuțe maron din piele. Traian Băsescu a venit la Biserica Domnița Bălașa, unde a avut loc botezul, însoțit de soția sa, Maria, și de fiicele sale, Ioana și Elena.
În timpul primei părți a slujbei, Carol Ferdinand a început să plângă, speriat probabil de blițurile fotografilor prezenți, dar și de agitația din jurul său. Încercările părinților de a-l liniști pe micuț au fost în zadar. „Nu vrea suzetă”, le-a șoptit președintele acestora, în timp ce încercau să-l liniștească pe copil. Și Maria Băsescu a încercat să-l liniștească pe copil luându-l în brațe, dar fără succes.
Slujba a fost oficiată de un sobor format din șase preoți.
„Plânge, ca orice copil. (…) A fost foarte cuminte pentru un copil care iese prima oară în aglomerație și nu-i obișnuit cu agitația. S-a speriat de blițuri, în primul rând. N-a văzut atâtea blițuri de când e pe lume și probabil și vocile preoților puternice…”, a declarat după slujbă președintele Băsescu.
El a mai spus că micul Carol Ferdinand este al optulea fin de botez și că a boteza este un lucru creștinesc.
„Nu e nici de înrudire, nici de altceva, e un lucru creștinesc”, a continuat șeful statului.