Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că este atributul Curții Constituționale să se pronunțe în privința legii pesniilor și a precizat că nu s-a uitat la scandalul din Camera Deputaților pe această temă.
„Este atributul Curții Constituționale să se pronunțe”, a afirmat Băsescu, întrebat dacă va promulga legea pensiilor, având în vedere controversele legate de modul în care a fost adoptată.
Întrebat în legătură cu scandalul din Camera Deputaților privind votul la legea pensiilor, Băsescu a spus: „Nu m-am uitat la el”.
„Mi-am pregătit discursul”, a adăugat șeful statului.
Traian Băsescu a făcut aceste declarații înainte de a se adresa Parlamentului, afirmând, când a intrat în sala de ședință a Parlamentului că „țara nu are nevoie de circ”.
Camera Deputaților a respins, marți, propunerea Biroului Permanent de reluare a votului final la Legea privind sistemul unitar de pensii publice. Conform anunțului făcut de președintele Camerei Roberta Anastase, s-au înregistrat 33 de voturi „pentru”, 158 de voturi „împotrivă” și 8 abțineri.
Opoziția solicitase reluarea votului, apreciind că legea a fost adoptată prin fraudă, fiind înregistrate mai multe voturi decât numărul deputaților prezenți în sală. Din acest motiv, PSD a depus, marți, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și o plângere penală împotriva președintelui Camerei, Roberta Anastase, și a secretarului Sever Voinescu pentru abuz în serviciu, fals intelectual și fals în declarații publice.