Șeful statului a fost întrebat, ieri, la Cotroceni, cine își asumă răspunderea dacă programul de măsuri convenit cu FMI pentru reducerea cheltuielilor publice, anunțat de el, eșuează, președintele nominalizând, ca răspuns, Guvernul și Parlamentul și precizând că între cele două există un parteneriat.
Întrebat dacă în pofida acestor reduceri ale salariilor în sistemul bugetar și ale pensiilor este posibil ca peste câteva luni să existe și o creștere a fiscalității, președintele a spus că inclusiv în scrisoarea Fondului există o astfel de mențiune și că aceasta este posibilă. „Dacă ați văzut și în scrisoarea Fondului este o astfel de mențiune care spune dacă programul nu se duce la îndeplinire se recurge la măsura cu care de fapt a venit Fondul la București – creștere de fiscalitate și reducere în sectorul bugetar”, a spus președintele.
„Inițial s-a discutat de creștere TVA și cotă unică și reducere cu 20% a salariilor în sectorul bugetar. Aceasta a fost discuția”, a adăugat președintele.
El a spus că în condițiile în care va fi respectat programul, nu se va pune problema de creștere a TVA și a cotei unice.
„Dacă programul eșuează, cu certitudine da (se va pune problema creșterii fiscalității, n.r.) Eu cred că dacă pierdem trenul realizării acestui program de reducere a cheltuielilor intrăm într-o spirală care este foarte rea. De aceea apreciez că suntem într-un moment în care ne cam decidem soarta chiar dacă nu suntem într-o situație extrem de dificilă încă. Țara încă are finanțare, este credibilă pe piețe și când se duce singură fără FMI, fără să ia bani numai de la FMI, deci încă suntem într-o situație în regulă”, a spus președintele.
El a adăugat că de aceea a și spus în ultima declarație că acest program nu este unul al Fondului ci un program stabilit cu Guvernul cu Banca Națională și cu Președinția, asumat ca fiind soluția corectă.
„O mărire de fiscalitate fără a analiza cheltuielile din interiorul bugetului bolnav nu făcea decât să perpetueze boala și să extindă metastazele din interiorul bugetului”, a mai spus președintele.
Întrebat cine își asumă răspunderea în cazul în care acest program eșuează, președintele a spus că este vorba despre Guvern, pentru că acesta trebuie să pună programul în aplicare.
Întrebat dacă nu își asumă responsabilitatea și el ca șef al statului care a anunțat acest program președintele a răspuns: „Păi trebuie să ne uităm la atribuțiuni. Președintele poate face anunțuri, nu poate tăia salarii”.
El a adăugat apoi că răspunderea va aparține de fapt și Guvernului și Parlamentului. „Guvern și Parlament, pentru că este un parteneriat aici. Dacă Parlamentul nu aprobă legislația de care Guvernul are nevoie pentru a pune în aplicare programul…”, a completat președintele.
Întrebat în continuare dacă totuși oamenii vor crede în cifrele pe care le anunță șeful statului și pe care poate le va anunța și premierul Boc și dacă totuși acestea nu vor avea rezultate președintele a răspuns reporterului: „Aveți nevoie de o banderolă, jos cu s-a stabilit cine demisionează? Mulțumesc”.