Șeful statului, Traian Băsescu, i-a transmis, miercuri, președintelui Senatului, Mircea Geoană, solicitarea de întrunire în sesiune extraordinară a acestui for legislativ, în prima parte a lunii august, în vederea dezbaterii și adoptării a trei proiecte de legi, pentru a accelera actul de justiție.
În textul scrisorii obținute de MEDIAFAX, președintele Traian Băsescu precizează că își întemeiază cererea pe articolul 66, alineatul 2 din Constituție, conform căruia „Camera Deputaților și Senatul se întrunesc și în sesiuni extraordinare, la cererea președintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților și al senatorilor”.
Șeful statului solicită dezbaterea și adoptarea de către Senat, în sesiunea extraordinară, a trei proiecte de legi, respectiv proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală; proiectul de lege privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 prividn înființarea, organizarea și funcționarea Agenției naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte nirmative; proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Președintele Traian Băsescu precizează că adoptarea proiectelor de lege menționate reprezintă o necesitate pentru accelerarea actului de justiție, cerința fiind menționată în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a primit scrisoarea șefului statului privind convocarea unei sesiuni extraordinare în prima parte a lunii august, precizând că, după ce Camera va primi motivarea CC la legea ANI, va avea loc o ședință de Birou Permanent.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, marți, că va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară la începutul lunii august, în primul rând pentru legea ANI.
Șeful statului a precizat că propune ca pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare extrordinare să se afle Legea ANI, proiectul legii care prevede ca procesele să nu mai fie suspendate în cazul în care sunt ridicate excepții de neconstituționalitate, precum și „legea micii reforme” în justiție, aflată pentru avizare la CSM.
Băsescu a menționat că a luat decizia de a convoca Parlamentul în urma raportului CE privind justiția din România.
„Dacă Parlamentul ar veni în sesiune extraordinară, să treacă aceste trei legi, România ar putea fi ferită de a se invoca probleme legate de justiție atunci când se va decide intrarea în spațiul Schengen”, a spus Băsescu, în contextul în care, anterior, exprimase îngrijorări în legătură cu aderarea României la spațiul Schengen.
Președintele Traian Băsescu a apreciat totodată că ar trebui „scrisă” o nouă lege ANI, arătând că există experință în acest sens și că nu trebuie creată posibilitatea de a se face legătura între modul de acțiune pe Mecanismul de Cooperare și Verificare și intrarea în spațiul Schengen.
„Ce știu, în mod cert, că cel mai bun lucru pe care-l avem de făcut este să scriem o lege nouă, avem experiență acum, știm cum trebuie să arate și, decât să mai facem o lege cu trimiteri – că acum avem vreo trei legi, care vizează activitatea ANI – cred că cel mai bun lucru este ca toate la un loc să fie analizate și să scriem o singură lege, pentru că, v-am spus, nu vreau să creăm nimănui oportunitatea să lege modul cum acționăm pe Mecanismul de Cooperare și Verificare și intrarea în spațiul Schengen”, a precizat șeful statului.
El a arătat că politicienii, Guvernul și Parlamentul au obligația să nu pericliteze acest obiectiv al intrării în spațiul Schengen.
„Merităm să intrăm în spațiul Schengen și cred că toți politicienii, Guvernul, Parlamentul avem obligația să nu periclităm acest obictiv, pentru care avem condițiile îndeplinite. Ar fi păcat să nu valorificăm șansa de a intra în spațiul Schengen”, a adăugat Traian Băsescu.
Curtea Constituțională a decis, luni, că este neconstituțională Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), în urma unei sesizări formulate de președintele Traian Băsescu.
În 13 iulie, șeful statului a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea ANI reexaminată, menționând că dispozițiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor sunt de competența Senatului în calitate de prima Cameră sesizată și a Camerei Deputaților, în calitatea de Cameră decizională.
Potrivit Constituției, Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în sesiuni extraordinare, la cererea președintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor. Convocarea Camerelor se face de președinții acestora.