Băsescu: Guvernul nu lucrează la renegocierea acordului cu FMI, dar varianta renegocierii e posibilă



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, întrebat dacă renegocierea acordului cu FMI este una dintre variantele la care lucrează Guvernul în prezent că în mod categoric nu poate fi vorba despre așa ceva, dar că acordul cu Fondul Monetar Internațional poate fi renegociat în orice moment.
Întrebat dacă, în opinia sa, renegocierea acordului cu Fondul Monetar Internațional este una dintre variantele la care Guvernul lucrează în prezent, președintele a spus că în mod categoric nu poate fi vorba despre așa ceva.
„Nu, categoric nu. Dar vreau să știți că este posibilă renegocierea acordului cu Fondul. Spunem da, ne oprim. Populația României nu acceptă măsurile și rechemăm Fondul pentru negocieri. Sigur, asta înseamnă pierderea tranșei din luna iunie, dar nu este o nenorocire. Însă consecințele eu le știu: nu merge cu reduceri de cheltuieli în buget, alternativa simplă este și reduceri, dar numai în sectorul salarizării bugetare și creșterea taxelor. Nici nu sunt alte soluții. Trebuie una din două”, a spus președintele.
O misiune FMI s-a aflat în ultimele două săptămâni la București pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiționează împrumuturile. În urma acestei revizuiri Consiliul Director al FMI va decide în a doua parte a lunii iunie dacă se va elibera cea de-a cincea tranșă din acord, în sumă de aproape 900 milioane euro.
Șeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a declarat că board-ul FMI va discuta acordarea celei de-a cincea tranșe a acordului cu România la finele lunii iunie, dacă Guvernul va lua până atunci măsurile la care s-a angajat, în caz contrar data urmând să fie amânată cu câteva săptămâni.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. România a atras deja împrumuturi de aproximativ 11,5 miliarde euro.