Președintele Traian Băsescu a făcut apel, ieri, un apel la „înțelepciune și responsabilitate” din partea partidelor care formează coaliția de guvernare, avertizând că „spirala atacurilor reciproce poate afecta grav actul de guvernare”.
„Șeful statului consideră că spirala atacurilor reciproce poate afecta grav actul de guvernare prin blocarea comunicării între cele două formațiuni politice”, se spune într-un comunicat postat duminică pe site-ul Administrației Prezidențiale.
„Președintele României le solicită celor două partide să pună în centrul acțiunii lor problemele reale ale cetățenilor și mai puțin pregătirile pentru campania electorală „, se mai arată în comunicat.
Președintele reamintește că „această coaliție care grupează partide cu orientări doctrinare diferite a fost formată pentru două obiective majore: adoptarea măsurilor de reformă de care România are nevoie și diminuarea efectelor crizei economice”.
La acest sfârșit de săptămână, lideri ai PSD și PD-L s-au atacat cu vehemență, în discursuri ținute la școlile de vară ale celor două partide.
Vicepreședintele PSD Liviu Dragnea a declarat, sâmbătă, la școala de pregătire politică a TSD, că ministrul Turismului, Elena Udrea, pe care a numit-o „regina salvamarilor” a întreprins o singură mare acțiune din postura de ministru, stând „cu fluierul în gură” și „numărând chiloții salvamarilor”.
„Vreau să vă cerem iertare că am acceptat să se înființeze Ministerul Turismului și că am acceptat, și spun exact lucrul ăsta, că am acceptat ca acest minister să fie gestionat de regina salvamarilor, ca să nu folosesc un cuvânt mai dur. Nu știu de ce râdeți, dar singura mare acțiune care mi-a rămas în cap acum câteva zile – am văzut că era cu fluierul în gură și număra chiloții salvamarilor. Chiar o spun cu bună-credință și cu admirație”, le-a spus Dragnea tinerilor social-democrați.
Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a declarat, sâmbătă, la Școala de Vară a PD-L de la Costinești, că, prin alierea cu PSD la guvernare „a încercat să înghită broscoiul” și speră ca în aceste zile să îl dea afară definitiv și irevocabil.
„Am ajuns la guvernare cu dușmanul de moarte al PDL (..) Credeți că sunt altceva decât erau în 2003, când Năstase decreta operațiunea «Cod Roșu» distrugeți PD? Nu am uitat-o, aceștia sunt alături de noi”, a spus Oltean, precizând că s-a opus acestui parteneriat, dar dat fiind condițiile și crizei economice, a crezut în buna credință a acestui partid.
De asemenea, președintele PSD București, Marian Vanghelie, a declarat, sâmbătă, la școala de pregătire politică a TSD, că nu a apucat să-i „facă nimic” Elenei Udrea, dar „nu e timpul pierdut”, el precizând că Traian Băsescu „se duce” din punct de vedere „biologic”, iar Udrea ar avea, astfel, o șansă.
„Eu lui Elena Udrea, îmi pare rău, nu am apucat să-i fac nimic, dar nu e timpul pierdut. Din păcate, biologic, Traian Băsescu se duce. Eu voi veni, nu știu unde, dar voi veni undeva, așa că are o șansă”, a spus Vanghelie, răspunzând astfel unei întrebări adresată de președintele TSD, Nicu Bănicioiu, care l-a chestionat despre ce i-a făcut Elenei Udrea de îl pomenește în toate interviurile.
Poziție
Băsescu face apel la înțelepciunea și responsabilitatea PSD și PD-L
