Băsescu, despre ordinul privind directorii de școli: Mai sunt tentații de astea, de pas înapoi



Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, referindu-se la ordinul ministrului Educației privind directorii de școli, că numirea acestora de către ministru reprezintă o chestiune la care nu crede că a mai „visat” cineva să ajungă școala, opinând că mai sunt astfel de tentații „de pas înapoi”.
Întrebat, la o întâlnire cu primarii și cu șefii serviciilor deconcentrate din județul Giurgiu, care a avut loc în localitatea Comana, când se va finaliza procesul de descentralizare, respectiv când vor fi transferate școlile și poliția administrației locale, șeful statului statului a răspuns:”Școala, deja, prin legea asta (pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea), a cam venit. Depinde de viteza de preluare a autorității administrației locale asupra școlii. E o chestiune de timp și de tact, cât de rapid se face acest transfer pe care, cu ceritudine, o să-l începeți prin examinarea directorilor”.
Potrivit șefului statului, directorul devine un manager și examenul trebuie dat.
„De aceea, și reacția pe care ați văzut-o la încercarea domanei ministru Andronescu de a duce numirile de directori la minister, o chestiune la care nimeni nu cred ca a visat vreodată să mai ajungă școala, directorul de școală generală să fie numit de ministru. Dar mai sunt tentații de astea, de pas înapoi”, a spus el
Băsescu a mai spus că este o chestiune de zile ca legea să treacă de controlul de constituționalitate și să fie promulgată.
Referindu-se la finalizarea procesului de transfer al poliției către autoritățile locale, Traian Băsescu nu a putut da un termen concret.
„S-au făcut proiecte pilot, vă mărturisesc că ele nu au rezultatele scontate. Criminalitatea a crescut. E cert că va continua (procesul), partea de ordine publică, dar nu v-aș putea spune că se va încheia acest proces în 2010”, a adăugat el.
Șeful statului a opinat totodată că trebuie făcut un training al administrației locale referitor la ceea ce se va întâmpla după preluarea poliției.
Ordinul, emis miercuri de ministrul Andronescu, prevede încetarea numirilor cu delegație a directorilor de școli, care erau făcute de inspectorii școlari generali.
Potrivit Ordinului MECI nr 5139/16.09.2009, „detașarea în interesul învățământului pentru funcțiile de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar de stat neocupate prin concurs se realizează prin ordin al ministrului Educației, Cerecetării și Inovării, la propunerea consiliului de administrație al inspectoratului școlar”.
Premierul Emil Boc a anunțat, vineri, că i-a cerut ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să anuleze ordinul care îi conferă acesteia dreptul de a schimba directorii de școli, avertizând că dacă ordinul va fi aplicat, atunci ministrul va fi schimbat din funcție.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus, joi, pentru MEDIAFAX, că prin ordinul care abrogă prevederile Legii statutului cadrului didactic ce abilitau inspectorii școlari să facă detașări pentru funcțiile de conducere a vrut să se „asigure” că numirile directorilor nu sunt făcute politic.
Potrivit ministrului Ecaterina Andronescu, funcțiile de director erau ocupate prin concurs. În cazul în care, în urma concursului, posturile rămâneau vacante, numirile se făceau prin delegație până la organizarea concursului.
Vineri, ministrul Educației a declarat din nou că ordinul privind modalitatea de numire a directorilor de școli încearcă să stopeze politizarea deciziilor și a precizat că nu a apucat încă să dea explicații în legătură cu noua reglementare.
Liderul grupului PDL din Camera Deputaților, Mircea Toader, a anunțat, joi, că îi cere premierului Emil Boc revocarea din funcție a Ecaterinei Andronescu, dacă aceasta nu retrage ordinul privind numirea directorilor din învățământului preuniversitar de către ministrul Educației.