Președintele Traian Băsescu a afirmat, marți, la Craiova, că declarațiile unor politicieni occidentali legate de muncitorii români reprezintă „o campanie incorectă”, afirmând că aceștia ar trebui să se uite la „succesul extraordinar” pe care un producător străin de automobile îl are în România.
„Știu că într-o țară occidentală, prietenă nouă, politicienii în plină campanie fac aprecieri despre calitatea muncitorilor români. Aș vrea să răspund aici, în calitate de președinte al României, acestei campanii incorecte. Dacă vor să drămuiască corect muncitorii români, să privească la succesul extraordinar pe care alt producător de automobile îl are în România. Aici este vorba despre un parteneriat excelent între manageri și muncitori”, a declarat Traian Băsescu, la evenimentul lansării primului vehicul Ford asamblat la Automobile Craiova.
Afirmațiile președintelui Băsescu vin în contextul declarațiilor recente ale premierului creștin-democrat al landului Rhenania de Nord-Westfalia, Juergen Ruettgers, care i-a criticat pe muncitorii români, despre care a spus că „vin și pleacă după cum au chef”.
„Spre deosebire de angajații din Bazinul Ruhr, cei din România nu vin dimineața la ora șapte la schimbul întâi și nu rămân până la sfârșitul programului – ci vin și pleacă după cum au chef și n-au habar ce fac”, a declarat candidatul conservatorilor în fața electoratului (tradițional de stânga) din Duisburg, la 26 august, potrivit Der Spiegel.
Potrivit oficialilor conservatori de la Duesseldorf, premierul Ruettgers nu a intenționat să jignească, mesajul său dorindu-se un elogiu al forței de muncă din Bazinul Ruhr, în contextul relocării firmei Nokia de la Bochum la Jucu, lânga Cluj. Astfel, Ruettgers s-ar fi referit la faptul că Nokia avea la Bochum cea mai productivă filială, în timp ce fabrica de la Jucu a devenit cea mai ineficientă din Europa.
Politicienii germani l-au criticat dur pe Juergen Ruettgers, care deține și funcția de vicepreședinte al Uniunii Creștin-Democrate, pentru insultele la adresa românilor.
Potrivit site-ului TheLocal.de, Juergen Ruettgers și-a cerut scuze, vineri, pentru remarcile sale la adresa românilor, afirmând: „Am stat în fața muncitorilor din Rhenania de Nord-Westfalia, ale căror eforturi sunt recunoscute la nivel global și care și-au pierdut locurile de muncă din cauza unor decizii proaste luate de conducerea companiei. Nu am vrut să insult pe nimeni și dacă s-a întâmplat acest lucru, îmi pare rău”.