Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că România a trecut „la mustață” de momentul dificil, fiind foarte aproape de un rateu, el precizând că este optimist în privința creșterii economice „sănătoase”, care să nu se mai bazeze pe speculații imobiliare și credite cu buletinul.
„Am ajuns deja la o limită care ne-a dus aproape de un rateu. Am trecut la mustață de momentul dificil. Vă pot spune că, uitându-mă la cifrele semestrului unu, încep să devin optimist și sunt optimist că România poate să își reia creșterea economică sănătoasă. Nu aș vrea să mai revenim la o creștere economică bazată pe sectorul imobiliar exploziv și extrem de speculativ sau pe credite cu buletinul. Aș vrea să avem o creștere economică sănătoasă și se prefigurează condițiile pentru acest lucru”, a spus Băsescu.
Șeful statului a ținut să facă referire, ca „un lucru îmbucurător”, la faptul că România s-ar putea să aibă o creștere economică de 0,1 – 0,2 % în trimestrul doi față de trimestrul unu.
„Dacă nu am fi fost în situația să aplicăm TVA crescută, cred că și trimestrul trei și patru ar fi fost cu creștere pozitivă”, a precizat Băsescu, care a arătat că cele două măsuri suprapuse, reducerea cu 25% a fondului de salarii și creștere cu 5% a TVA, nu mai pot da speranța că România va avea o creștere pozitivă sau măcar zero în cursul anului 2010.
Băsescu a mai arătat că industria și chiar agricultura înregistrează creșteri, singurul sector blocat fiind construcțiile.
„Ce este blocat – sunt exact construcțiile, care sunt tot pe un minus mare pe primul trimestru. Eu cred că nivelul de construcții și furia imobiliară de dinainte de criză nu vor mai reveni”, a spus șeful statului.
El a precizat că se bucură de revenirea „sănătoasă” a economiei.
„Mă bucură că se produce o revenire sănătoasă a economiei, care nu mai este bazată nici pe creditele cu buletinul, de fapt o stimulare excesivă a consumului, care nu ne-a făcut altceva decât să mărim masiv importurile. Ajunseserăm să nu mai prețuim banii, ajunseserăm să-i obținem prea ușor”, a spus șeful statului.