Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, în Parlament, că România a depășit vârful crizei economice, dar nu și pe cel al crizei sociale, că e un „optimism prudent” în privința relansării economice și că pentru 2011 e prognozată o creștere economică de 2% din PIB.
„Datele statistice arată încurajator. În primul rând, putem spune că am depășit vârful crizei economice, dar nu și pe cel al crizei sociale. Încet, încet, economia noastră iese din recesiune, producția industrială e deja în creștere de câteva luni. Putem vorbi despre un optimism prudent atunci când ne gândim la relansarea economică”, a declarat Băsescu.
El a mai spus că, pentru 2011 prognozele arată că România poate intra în zona de creștere pozitivă de aproximativ 2%, cu condiția să fie accelerate reformele structurale.
„Pentru următorii ani, 2012 și 2013, această creștere ar putea să atingă 3-4 procente. Din păcate, astfel de creșteri nu ne sunt suficiente. O creștere de 2-3% nu poate asigura dezvoltarea pentru ca România să se înscrie în reducerea decalajelor, este nevoie de o creștere medie de cel puțin 5% pe an. În plus, trebuie redus progresiv deficitul bugetar”, a mai afirmat șeful statului.