Băsescu: Am constatat un consens privind necesitatea revizuirii Constituției



Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că a constatat la Cotroceni că formațiunile din Parlament sunt de acord că trebuie revizuită Constituția, dar există viziuni diferite în legătură cu modul în care acest lucru trebuie făcut.
El a precizat că, față de alți ani, nu a existat, la aceste consultări, nici o formațiune care să susțină că nu trebuie modificată Legea fundamentală. „Toți sunt de acord că trebuie revizuită Constituția. Desigur, există opinii diferite”, a spus Băsescu.
Președintele a menționat că trebuie să înceapă un proces de negociere pentru ajungerea la un numitor comun în legătură cu punctele de vedere ale partidelor referitoare la revizuirea Constituției.
El a adăugat că le-a transmis celor prezenți la Cotroceni că singurul lucru care nu poate fi negociat sau mediat este ceea ce au votat românii la referendumul din noiembrie 2009. „În rest, toate opțiunile partidelor trebuie luate în considerație”, a spus Băsescu.
„Apreciez că trebuie să luăm un set de măsuri pentru modernizarea statului. În primul rând, revizuirea Constituției. Aici vă pot spune că am constatat un consens în clasa politică, anume acela legat de revizuirea Constituției. Nu mai există în momentul de față nici un partid sau nici o grupare independentă sau a minorităților care să nu recunoască necesitatea modernizării Constituției României. Modalitățile în care văd modernizarea Constituției sunt diferite, dar important este că toate forțele politice, practic tot Parlamentul este de acord că trebuie făcută revizuirea Constituției”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că este un proces de negociere, care trebuie să înceapă și pe care, dacă va fi nevoie, îl va media.
„Singurul lucru pe care nu-l pot media este legat de suveranitatea poporului român. Ceea ce românii au votat la referendumul din noiembrie, din punctul meu de vedere nu poate fi nici negociat, nici mediat. (…) Invitația mea către toate partidele, la început, la debutul consultărilor, a fost să nu confunde termenul de consultativ cu opțional. Referendumul este consultativ, dar el trebuie privit prin prisma articolului 2 din Constituție, care spune foarte clar că poporul român își exercită suveranitatea delegând-o aleșilor sau în mod direct, prin referendum”, a adăugat șeful statului.
El a mai spus că termenul consultativ se referă la „termenii în care un vot dat de români este transpus în lege”.
„Legea nu poate să sune ca și întrebările puse la referendum. Termenul de consultativ (…) se referă la modul cum este transpus în lege rezultatul unui referendum legal și nu la dreptul Parlamentului de a se opune sau nu voinței poporului suveran. Ar însemna că un grup de parlamentari poate substitui poporul român în suveranitate când nu este delegat să o facă. Poporul român la referendum nu a delegat nici un partid să-l reprezinte, ci s-a exprimat direct și acest termen consultativ nu înseamnă opțional, trebuie citit împreună cu articolul 2 din Constituție”, a explicat președintele.
El a ținut să precizeze că, din aceste motive, opțiunile românilor de la referendum „nu pot face obiect de mediere și nici subiect de negociere”.
„În rest, toate opțiunile partidelor vor trebui luate în considerație, în așa fel încât Constituția să fie mult mai funcțională decât acum și să nu mai avem ca arbitru al relațiilor între puterile statului Curtea Constituțională, ci chiar Constituția”, a mai spus șeful statului.