Președintele Traian Băsescu a semnat miercuri, decretul privind numirea lui Petre Lăzăroiu în funcția de judecător la Curtea Constituțională, acesta urmând să dețină un mandat complet, după ce a preluat, în 2008, mandatul lui Petre Ninosu.
Petre Lăzăroiu are 57 de ani și a fost numit judecător al Curții Constituționale de către președintele Traian Băsescu în 2008, pentru un mandat care expiră în 2010.
El preluase mandatul deținut din 2001 de către Petre Ninosu, care a decedat în 26 iulie 2008.
Lăzăroiu a absolvit în 1978 Facultatea de Drept a Universității București.
Petre Lăzăroiu a fost ales reprezentant al societății civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), însă acesta și-a dat demisia în 27 martie 2008, după a doua ședință a Consiliului la care a luat parte, spunând că nu a știut că nu va avea calitatea de membru permanent în cadrul Consiliului, iar indemnizația primită este prea mică în raport cu veniturile pe care le avea ca avocat.