Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretele de promulgare a Legii privind Codul de procedură civilă (Cpc) și a Legii privind Codul de procedură penală (Cpp).
„Președintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 30 iunie, decretele de promulgare a Legii privind codul de procedură civilă și a Legii privind codul de procedură penală”, se arată într-un comunicat al Președinției remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
Deputații au adoptat, marțea trecută, proiectele privind Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală.
Președintele Traian Băsescu trimisese, cu o zi înainte, scrisori președinților Senatului și Camerei Deputaților, în care reînnoia solicitarea ca, până la intrarea în vacanța parlamentară, cele două Camere să aprobe proiectele Codului de procedură penală și Codului de procedură civilă.
În 25 iunie 2009, în urma asumării răspunderii Guvernului, Legile privind Codul penal și Codul civil au fost adoptate de Parlament.
În 24 iulie 2009, noile Coduri penal și civil au fost publicate în Monitorul Oficial, Guvernul având termen un an să supună Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a acestora.
Codul civil a fost publicat în Monitorul Oficial numărul 511. El intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia.
În termen de 12 luni de la data publicării Codului civil, Guvernul este obligat să supună Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a codului civil.
La fel și în cazul Codului penal, publicat în Monitorul Oficial numărul 510 din 24 iulie 2009. Guvernul are termen un an pentru a supune Parlamentului o lege prin care să anunțe termenul de intrare în vigoare.
Președintele Traian Băsescu a mai transmis, în 2 iunie, o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților în care solicită Legislativului să adopte, până la sfârșitul acestei sesiuni, Codurile de procedură penală și civilă.
„România se află încă sub Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției. O etapă importantă a procesului de monitorizare a reformelor din domeniul justiției o reprezintă Raportul Comisiei Europene care urmează a fi adoptat în vara acestui an. O evaluare pozitivă în acest document va fi posibilă în condițiile în care Parlamentul României va adopta Codul de procedură penală și Codul de procedură civilă cât mai curând posibil. În acest sens, revin la scrisoarea transmisă dumneavoastră în luna aprilie a.c., solicitându-vă adoptarea celor două Coduri sus-menționate, până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare”, se arăta în scrisoarea transmisă de către președintele Băsescu.