Băsescu a mulțumit Guvernului Tăriceanu pentru „flexibilitatea” în negocierile cu Ford



Președintele Traian Băsescu, aflat, marți, la lansarea primului vehicul Ford asamblat la Automobile Craiova, a mulțumit Guvernului Tăriceanu pentru „flexibilitatea de care a dat dovadă în negocierile cu investitorul american” și l-a invitat pe scenă, alături de el, pe Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Traian Băsescu a spus că privatizarea fabricii de la Craiova a fost o poveste de succes și a mulțumit Guvernului Tăriceanu pentru realizarea acestei privatizări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Vreau să mulțumesc Guvernului Tăriceanu pentru flexibilitatea de care a dat dovadă în negocierile cu investitorul și pentru modul de a răspunde la doleanțele și cerințele investitorului, făcând ca acest contract să se semneze. Cu Ford România, cu Ford Craiova, România va merge mai departe”, a spus președintele.
El l-a invitat apoi pe scenă pe fostul premier Tăriceanu, prezent și el la eveniment și care în timpul discursurilor susținute de Traian Băsescu și de John Fleming a fotografiat automobilul expus.
„Este un gest pe care, sigur, la rândul meu îl apreciez și este o recunoaștere a contribuției pe care a avut-o guvernul (de la acea dată, n.r.), pentru ca acest proiect să prindă viață”, a declarat Tăriceanu referindu-se la mesajul pe care i l-a transmis Băsescu.
Grupul american Ford a devenit acționar majoritar la Automobile Craiova în septembrie 2007, când a achiziționat 72,4% din capitalul firmei de la statul român, pentru 57 de milioane de euro.
Primul autovehicul asamblat de grupul american Ford la Craiova, un Ford Transit Connect de culoare albă, a ieșit, marți, de pe linia de fabricație, și va fi donat spitalului municipal din Craiova, la eveniment participând președintele Traian Băsescu, președintele Senatului, Mircea Geoană, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ambasadorul SUA în România, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, Constantin Stroe, vicepreședinte la Automobile Dacia și președinte la ACAROM, parlamentari și autorități locale, alături de președintele Ford Europa, John Fleming.