Peste 500 de absolvenți de clasa a XII-a de la trei licee din județul Bacău nu au intrat, luni, la proba din cadrul examenului de bacalaureat, în semn de protest față de decizia Inspectoratului Școlar Județean de a modifica componența comisiilor de examinare, ca urmare a grevei profesorilor.
Absolvenții care au refuzat să intre la proba C a examenului de bacalaureat sunt de la Colegiul „Costache Negri” din Târgu Ocna, de la Colegiul „Gheorghe Asachi” și Colegiul „Grigore Moisil”, ambele din Onești, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectaratului Județean de Jandamerie Bacău, Sebastian Crețu, peste 20 de elevi de la Colegiul „Costache Negri” din Târgu Ocna au protestat, alături de părinți, în fața liceului, nemulțumiți de decizia Inspectoratului Școlar Județean de a modifica componența comisiei de examinare de la examenul de bacalaureat.
Totodată, 225 de elevi de clasa a XII de la Colegiul „Gheorghe Asachi” din Onești au refuzat să susțină proba din cadrul examenului de bacalaureat.
„Elevii noștri au refuzat să intre la examen pentru că lor li se părea normal să susțină probele în fața profesorilor lor. Cum astăzi (n.r. – luni) a fost grevă, iar o parte dintre profesori au refuzat să intre la examinări, Inspectoratul Școlar a decis să modifice componența comisiilor”, a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul adjunct al Colegiului „Gheorghe Asachi” Onești, Mihai Ursachi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău, Mihaela Merticariu, peste 250 de elevi de la Colegiul „Grigore Moisil” au refuzat să intre la proba de bacalaureat după modificarea componenței comisiilor de examinare.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bacău a decis că examenul va fi reprogramat în următoarea perioadă.
În județul Bacău, aproximativ 85 la sută dintre cele aproximativ 7.000 de cadre didactice membre de sindicat sunt luni în grevă, iar marți vor lua parte la un miting organizat în municipiul Bacău, acțiune care va fi urmată cu pichetarea sediului Prefecturii, susțin liderii sindicali locali.
Potrivit vicepreședintelui Sindicatului Liber din Învățământ Bacău, Vasile Oprișan, deși 85 la sută dintre cadrele didactice afiliate la SLI au semnat că vor participa la grevă, mare parte dintre aceștia au supravegheat totuși examenele de bacalaureat.
Inspectorul școlar general ISJ Bacău, Adrian Fuioagă, declara că speră să găsească soluții pentru ca în locul profesorilor aflați în grevă să fie aduse alte cadre didactice astfel încât desfășurarea examenului de bacalaureat să nu fie periclitată.
Proba de bacalaureat în județul Bacău s-a desfășurat în 31 de centre.