Bacău: Peste 250 de elevi de liceu, ținuți în unitate de anchetatori din cauza unei presupuse mite



Peste 250 de elevi de clasa a XII-a de la Liceul „Alexandru Vlahuță” din localitatea Podu Turcului din județul Bacău sunt blocați, luni, de peste trei ore și jumătate în incinta unității de învățământ, în urma unei descinderi a procurorilor DNA, care suspectează un caz de luare de mită.
Potrivit unui profesor supraveghetor aflat în unitatea de învățământ, în această situație se află 251 de elevi care susțineau examenul de bacalaureat și cărora nu li se permite să iasă din clădirea sau din curtea școlii, în urma unei descinderi a procurorilor DNA, împreună cu lucrători ai Detașamentului de Intervenție Rapidă.
În jurul orei 12.30, anchetatorii ar fi închis porțile și ușile liceului și îi țin acolo pe elevi și profesori, fără să le dea vreo explicație, a declarat corespondentului MEDIAFAX unul dintre profesorii supraveghetori, David Vasile.
Descinderile procurorilor au avut loc în urma unor suspiciuni că un elev de la seral ar fi oferit 2.000 de lei comisiei de bacalaureat.
Conform unor surse neoficiale, ar fi avut loc percheziții și la locuințele directorului și directorului adjunct al liceului.