Avocatul Poporului s-a declarat, joi, îngrijorat de situația copiilor din România, s-a sesizat din oficiu și va efectua o serie de anchete, analize și demersuri la autorități și instituții pentru a întocmi un Raport special în acest sens, pe care îl va înainta Parlamentului și Guvernului, scrie Mediafax.„Îngrijorat de situația copiilor din România, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, va efectua o serie de anchete, analize, demersuri la autorități/ instituții și va întocmi un Raport special cu privire la situația copiilor din România care va fi înaintat, conform Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, Președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului”, se precizează într-un comunicat remis joi MEDIAFAX.Potrivit sursei citate, sesizarea din oficiu și anchetele vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor.





